USL îşi ia la rost consilierii care au votat împotriva deponeului ecologic

  Volodia Macovei

Politica şi administraţia nu au făcut niciodată casă bună, dacă nu au existat interese mari la mijloc. O dovadă de actualitate este votul negativ dat de unii consilieri USL proiectului deponeului ecologic, proiect promovat şi susţinut chiar de partidele din alianţă. Reacţia liderilor hunedoreni ai USL este tranşantă: nu e posibil aşa ceva!

Unitate, doar de formă
Cel mai recent exemplu este respingerea acordului ce detaliază funcţionarea viitorului sistem integrat de management al deşeurilor de către consilierii USL de la Hunedoara. Că este vorba de incapacitatea de a citi un document, că este vorba de populism, unii consilieri încercând să iasă în faţă, să arate cetăţenilor cât de preocupaţi sunt de soarta localităţii, atitudinea de respingere a unui proiect deja bătut în cuie de chiar forţa politică iniţiatoare este suspectă. Asta arată că „unitatea beton” a alianţei USL este doar o poveste, contrazisă din ce în ce mai des.

Consilierii au votat în necunoştinţă de cauză
În faţa acestui comportament nedisciplinat al consilierilor USL, liderii hunedoreni ai PSD şi PNL au reacţionat tranşant. Tiberiu Balint (foto stânga), vicepreşedinte al PNL Hunedoara, dar şi al Consiliului Judeţean, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că atitudinea consilierilor de la Hunedoara este un eveniment nedorit şi în dezacord cu strădaniile pe care le face Consiliul Judeţean şi PNL. „E un proiect la care ne muncim de peste trei ani, care înseamnă alocarea a 70 de milioane de euro din bani europeni, proiect care ar scuti cetăţenii judeţului Hunedoara de o cheltuială foarte mare. E vorba de salvarea preţului gunoiului menajer, care ar trebui să crească de trei-patru ori în viitor. Eu cred că sunt obiective importante pe care unii consilieri nu le-au înţeles, pentru că nu s-au informat suficient. E regretabil că aceia care ajung în funcţii de consilieri locali şi sunt investiţi cu încrederea cetăţenilor, nu răspund oamenilor cu aceeaşi monedă şi nu se informează asupra acestor proiecte de hotărâre, votând în totală necunoştinţă de cauză. În interiorul partidului, am avut deja discuţii cu grupul nostru de consilieri, asta neînsemnând că îi forţăm, ci că le-am explicat importanţa acestui proiect. Ei pretextau că se va scumpi gunoiul în municipiul Hunedoara. Aşa este, numai că noi, prin acest proiect, încercăm ca scumpirea să nu fie de patru ori, ci cam de 1,5 ori a tarifului actual”, a declarat Tiberiu Balint.

PSD nu acceptă rebeliunea
Liderii PSD-ului hunedorean sunt mai aspri decât liberalii. „Efectiv, nu este posibil ca un consilier al nostru, al PSD, să voteze împotriva unui proiect asumat de alianţa USL, un proiect de 70 de milioane de euro pe care îl sprijinim, pentru că este extrem de important pentru judeţul Hunedoara, pentru cetăţenii din toate localităţile. Domnul Voinia (consilier PSD în CL Hunedoara), care a votat împotrivă, ar trebui să îşi amintească faptul că a ajuns în Consiliul Local datorită partidului, pe listele USL, astfel încât trebuie să respecte voinţa noastră politică de a sprijini anumite proiecte de mare importanţă. Oricum, va fi convocat Biroul Executiv al Organizaţiei PSD Hunedoara, şi vom pune în discuţie această atitudine de neacceptat”, a declarat deputatul Laurenţiu Nistor (foto dreapta), preşedintele Organizaţiei Judeţene Hunedoara a PSD.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago