Sport

Va evolua şi în viitorul sezon ACS Şirineasa la Petroşani?

Nicolae Gavrea

Este întrebarea pe care o pun tot mai des în ultimele zile iubitorii fotbalului din Valea Jiului, cei care au trăit pe viu evoluţia şi apoi promovarea formaţiei ACS Şirineasa în Liga a II-a a fotbalului românesc. Oficialii clubului declară că aşteaptă un răspuns din partea Primăriei Petroşani.

Aceştia au afirmat că au depus trei cereri la Primăria Petroşani, prin care au solicitat accesul la baza sportivă Jiul Petroşani şi pentru sezonul viitor, adică cel din Liga a doua. În ultima cerere depusă aceştia au cerut baza contra cost, fiind dispuşi să achite pentru antrenamente şi meciuri. Din păcate, spun oficialii clubului gorjean, că nu au primit nici un răspuns din partea Primăriei Petroşani, iar timpul este cam limitat, dat fiind faptul că echipa ar fi trebuit să se reunească ieri la Petroşani.
Pe de altă parte, oficialii Primăriei spun că sunt deschişi la orice fel de negociere în temeiul legal şi că răspunsul lor va fi favorabil ambelor părţi. Evident că cazul în care nu se va ajunge la un numitor comun, cei care vor pierde sunt iubitorii fotbalului din Valea Jiului.
În cazul în care Primăria din Petroşani se va opune variantelor de colaborare, Şirineasa nu duce lipsă de variante. „Am avut o discuţie cu conducerea clubului Şirineasa şi sunt interesaţi să vină să joace pe stadionul nostru, al comunei Băleşti. Este un lucru bun. Vă daţi seama că este o mândrie să ştii că pe stadionul din Băleşti joacă o echipă de Liga a 2-a, la care meciurile sunt şi televizate, dacă nu mă înşel. Înseamnă o promovare pentru localitate, este o echipă cu sponsor din Gorj. Noi nu am reuşit să găsim un sponsor pentru Internaţional Băleşti şi acest lucru ne-a dus la retrogradare. Suntem la nivel de discuţii, nu ştiu ce condiţii sunt şi cum va fi. Vom discuta. Nu vom cere o anumită sumă. Vom discuta în Consiliul Local în primul rând. Vom cere să ne întreţină stadionul şi să participe la costurile de funcţionare“, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti.
Este aşteptată rezolvarea, într-o variantă sau alta a situaţiei pe care o are formaţia nou promovată, dar iubitorii fotbalului din Petroşani mai speră să fie una pozitivă şi din august echipa să se numească Jiul, aşa cum au promis cei din conducerea clubului din Şirineasa.
Mai precizăm că echipa CSM Şcolar Reşiţa şi-a retras plângerea depusă la comisia de competiţii din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în sezonul trecut, împotriva echipei ACS Şirineasa. Astfel, formaţia care a evoluat la Petroşani un sezon întreg a scăpat de o posibilă penalizare din partea Federaţiei. Miercuri, antrenorii şi jucătorii formaţiei ACS Şirineasa s-au întâlnit la Târgu Jiu, unii pentru prelungirea contractului, alţii pentru reziliere.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago