Categories: Actualitate

Va fi sau nu redeschis dosarul lui Cornel Resmeriţă?

Ieri, magistraţii Tribunalului Hunedoara au acordat un nou termen, pentru 18 mai, la care ar putea da o soluţie în dosarul care are ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale faţă de Cornel Resmeriţă (foto), primarul suspendat al municipiului Lupeni.
În acelaşi dosar, apar fraţii Adrian şi Miron Dorel Gărdean, doi afacerişti importanţi din judeţ, precum şi Cristofor Alin Condoiu şi Florin Rădulescu.
Este vorba de un dosar instrumentat de procurorii DNA, altul decât cel cunoscut în spaţiul public sub numele de „Gala Bute”. „În acest dosar, procurorii anticorupţie au dispus soluţia neînceperii urmăririi penale, soluţie care a fost infirmată ulterior de către procurorul şef al DNA. Această măsură este, în acest moment, supusă confirmării instanţei de judecată – Tribunalul Hunedoara, conform art. 335 din CPP”, au explicat reprezentanţii DNA. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

18 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

18 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

18 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

18 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

19 ore ago