Sorina Popa
Reprezentanţii CARP Deva au solicitat, în repetate rânduri, realizarea unei parcări pe strada Împăratul Traian, din spatele Spitalului Judeţean din reşedinţa de judeţ.
Francisc Kovacs (în foto), preşedintele CARP Deva, susţine că în spatele spitalului nou construit, pe strada Împăratul Traian, unde se află şi CARP Deva, există spaţiu pentru o parcare. „Este necesar să se facă această parcare, pentru că pe strada noastră nu avem unde să ne lăsăm maşinile când suntem la serviciu. Circulaţia se blochează de multe ori, din cauză că nu avem câteva locuri de parcare aici. În aceste condiţii, am depus cereri în anii trecuţi la Primăria Deva, însă nu am primit nici un răspuns, dar nici parcare nu avem”, a spus Francisc Kovacs, preşedintele CARP Deva.
Contactat, Mircea Davidescu, directorul tehnic al Primăriei municipiului Deva, a declarat că în acest caz se lucrează la studiul de fezabilitate pentru realizarea unei parcări pe strada Împăratul Traian, în spatele spitalului nou. „Studiul de fezabilitate pentru această parcare nu a fost încă predat primăriei. După ce-l vom primi, el va fi aprobat în Consiliul Local Deva şi bugetat. Probabil, în a doua decadă a acestui an vom demara lucrarea respectivă. Îi asigur pe cetăţenii de acolo că vom face proiectul”, a afirmat Mircea Davidescu, directorul tehnic al Primăriei municipiului Deva.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…