Maximilian Gânju
Un tânăr de 20 de ani, din Orăştie, a fost ucis cu o lovitură de cuţit de un rival, după ce agresorul îl mai ameninţase cu moartea. Ucigaşul a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Hunedoara.
Bărbatul de 32 de ani din Orăştie, Florin Dorin Kovacs (foto), a fost condamnat pentru omor la 13 ani de închisoare cu executare. Individul le ceruse judecătorilor să-i schimbe încadrarea juridică, în încercarea de a primi o pedeapsă mai mică, dar cererea sa a fost respinsă. Totodată, Kovacs a fost obligat de instanţă să achite daune către Spitalul Municipal Orăştie, dar şi rudelor victimei. Astfel, două dintre rude vor primi daune morale de 40.000 lei fiecare, dar şi câte 5.000 de lei pentru alte patru părţi civile. Sentinţa poate fi atacată cu apel de individ.
Conform anchetei, tragedia s-a petrecut din cauza consumului de alcool. Suspectul îl mai ameninţase cu moartea pe tânăr şi în cele din urmă şi-a dus la îndeplinire planul. Între cei doi a izbucnit o ceartă, iar mai apoi victima a plecat la cumpărături. Când s-a întors spre casă, băiatul a fost aşteptat de Kovacs, care avea asupra sa un cuţit. Fără să stea pe gânduri, individul i-a înfipt cuţitul în piept. Nimeni nu a intervenit. Tânărul de 20 de ani a zăcut pe caldarâm până o persoană, potrivit unor unor martori oculari, l-a luat pe un scuter şi l-a transportat la Spitalul din Orăştie. Din păcate, medicii nu i-au mai putut salva viaţa.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Futuva in gura de ciorii ! Sper sa mai se nască unu ca hitler sa va gazeze , rasa voastră de jegosi
Futuva in gura de ciorii ! Sper sa mai se nască unu ca hitler sa va gazeze , rasa voastră de jegosi . Tot ce e vânăt in spatele buzei e jeg !