Categories: Comunitate

Vaccinul anti COVID-19, interesant şi nu prea pentru comunitatea din Lelese

Magdalena Şerban

Nu toată lumea este pro imunizare prin vaccinare împotriva SARS-COV2, deşi rata de infectare şi chiar de decese este una alarmantă. Satele izolate, de munte, par mai ferite din calea pandemiei, însă e drept că şi autorităţile locale încearcă pe cât po­sibil să reducă aglomerarea.

Transportul în comun, scos din grilă
„Deşi iniţial am avut deschidere pentru a beneficia de sprijinul gratuit oferit de ca­ra­vanele de vaccinare (prima cea a domnului prof. dr. Dorel Săndesc ce viza localităţile izo­late şi apoi cea demarată de Prefectura Hu­nedoara), oamenii de la noi nu s-au ară­tat prea încântaţi când a venit vorba de vac­cinare, lista de doritori cuprinzând doar şase persoane. Aşa că ne-am lăsat pă­gu­başi, cum se spune. Unii şi-au făcut vaccinul pe la Hunedoara sau Deva, fiind duşi de către copii. Alţii nu îl văd cu ochi buni sau se gândesc că nedeplasându-se în zone cu flux mare de persoane, nu există posibilitatea de infectare. Noi, cei din primărie, ne-am vac­cinat aproape toţi, doar doi rămânând neimunizaţi. Şi cei care au magazinaşe de tip ABC au făcut-o, tot preventiv. Probabil că dacă am fi avut cazuri de localnici decedaţi de COVID-19, şi populaţia ar fi adoptat altă atitudine şi ar fi devenit mai precaută, dar deocamdată e bine că nu ne confruntăm cu situaţii limită. E păcat, deoarece unii chiar s-ar simţi norocoşi să fie vaccinaţi acasă la ei sau într-un centru mobil amenajat la ei în localitate. Însă la Lelese aşa se doreşte. Deo­camdată suntem destul de feriţi, din pri­cina contextului medical oprind transportul către Hunedoara, pe care îl asiguram de la primărie, de trei ori pe săptămână. Acum, fiecare se descurcă cum poate mai bine dacă trebuie să ajungă pe la oraş. Ba cu taxiul, ba cu ajutorul vecinilor, al rudelor, al prietenilor etc. Momentan, asta e. Ne pro­tejăm măcar aşa. Personal, cred că mersul prin supermarket-uri e riscant, acolo fiind foarte aglomerat. Şi eu am fost bolnav de COVID-19, nu este un secret, iar dacă ar fi să mă gândesc de unde am contactat vi­ru­sul, tare mă tem că de prin magazinele mai mari. Din păcate, nu toţi respectă cu stric­teţe regulile şi masca o poartă doar de formă, să nu fie amendaţi. Referitor la co­muna noastră, pe acte suntem vreo 400 de locuitori, dar se adaugă şi cei care vin la casele pe care le au la Cerişor, adică un­deva la încă o sută de suflete”, a arătat pri­marul din Lelese, Ciprian Achim (foto). Po­tri­vit alesului, pe perioada cursurilor, elevii beneficiază de transport şcolar atât în in­teriorul comunei cât şi către Ghelari şi Hu­ne­doara (la internat), dar doar acest seg­ment auto este funcţional. Evident, e musai să se respecte orarul şi distanţarea.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago