Vai, ce ne facem cu Iohannis? Nu poate candida la Senat dacă nu demisionează de la Cotroceni
Legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la Senat, în timp ce este încă președinte, a fost amânată. La scurt timp după ce PSD a anunțat ieri că va vota împotriva amendamentului, deoarece „nu e o prioritate”, și PNL și-a schimbat poziția, iar legea nu a mai ajuns pe ordinea de zi a Parlamentului. Liberalii au cerut avizul Biroului Electoral Central pentru a se pronunța în legătură cu acest amendament.
Nu este o prioritate
„Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvernul României şi nici pentru Partidul Social Democrat”, a spus Marcel Ciolacu după şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD.
În aceste condiții, PNL a sesizat Biroul Electoral Central (BEC), în baza opiniei Consiliului Legislativ, cerându-i să se pronunțe cu privire la amendamentul depus de Legea 208/2015 cu privire la alegeri. Dar liberalii nu vor pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea amendamentului până când nu vor primi un răspuns din partea BEC.
Fără voturile PSD, liberalii au șanse extrem de mici să treacă această lege, pentru că ar trebui să coalizeze toate partidele de opoziție și să primească voturi de la ele.
Ce arată proiectul
Parlamentarii Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, miercurea trecută, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţe la alegerile parlamentare. Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor. „Preşedintele României, în funcţie la data alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau unei alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau de deputat. În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi cea de preşedinte”, stipulează proiectul.
Ce spune Nicolae Ciucă
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că nu crede că s-ar fi ieşit cu proiectul PNL dacă nu ar fi fost nevoie de legislaţie suplimentară în acest sens, dar o să verifice acest lucru. „Nu am cunoştinţele necesare pe acest domeniu. O să discutăm cu juriştii noştri, cu specialiştii noştri şi o să verificăm dacă este aşa. Din ce ştiu în momentul de faţă, pentru că nu cred că se ieşea cu un astfel de demers, dacă exista această posibilitate. Dar o să verificăm”, a spus liderul liberalilor.
Trebuie să renunțe la funcție
Pe de altă parte, fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a explicat la Digi24 că președintele Klaus Iohannis nu poate candida pentru funcția de senator cât timp este șef al statului. „Este în afara regulilor democratice această lege”, a declarat constituționalistul. Pentru a putea candida la alegerile parlamentare, Iohannis trebuie să renunțe mai întâi la fotoliul de la Cotroceni, spune fostul șef CCR. (A.N.)