Comunitate

”VĂLIȘOARA TRADIȚIONALĂ” a ajuns la ediția cu numărul III. Sunteți așteptați să participați la promovarea autenticului, a meștegurilor și a specificului local

Magdalena Șerban

Nu doar investițiile sunt im­por­tante pentru o comunitate, ci și evenimen­te­le de suflet, menite să unească și să bucure. Pe acest principiu, ediția a III-a a ma­ni­fes­tării ”VĂLIȘOARA TRADIȚIO­NALĂ”, organizată de Primăria și Con­siliul Local al Comunei Vălișoara cu spri­­ji­nul Consiliului Ju­dețean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă a Jude­țului Hunedoara, se va des­fă­șura în intervalul 22-23 iulie 2023, pe sta­dionul din satul localitate.

De toate, pentru toate vârstele
„Prima zi a evenimentului este adre­sată în special generației tinere, a­vând loc o serie de ac­țiuni re­creative, educaționale și spor­tive în care sunt im­plicați tineri din co­muna noastră, ele fiind urmate de o dis­cotecă. Duminică, vor fi prezentate ateliere de creație, ac­tivităţi meș­te­șu­gărești specifice zonei (pictură, con­fecționat diverse obiecte, cusut, îm­pletit, etc.), o expoziție de obiecte tra­diționale, iar cei care ne vor fi alături vor putea degusta produse autoh­tone (plă­cinte, pâine pe vatră, dulcețuri, brân­ze­turi, etc.), în ideea redescoperirii lor, cât și a promovării acestora. Cum tradiție fără folclor nu se prea poate, am pregătit un spectacol cu obiceiuri, dan­suri și muzică populară autentică, orga­nizat cu sprijinul Con­siliului Ju­de­țean Hunedoara, prin Centrul de Cul­tură și Artă a Județului Hunedoara. Cu acest prilej, vă invit să participați la atelierele de creație în cazul în care prac­ticați un meșteșug ori cu diverse obiecte pe care le dețineți, în cadrul expoziției de obiec­te populare, dar și cu produse autoh­tone preparate în propria bucătărie, pen­tru de­gustare. Prezența dumneavoastră în număr cât mai mare va demonstra că iubim valorile și tradițiile comunității în care am crescut și trăim. Pentru mai multe detalii și înscrieri, sunați la nu­mărul de telefon: 0731.404.227. Hai­deți ca împreună să ne reîntoarcem în timp pentru câteva ore, să contribuim și noi la promovarea valorilor strămo­șești care încep să se piardă odată cu trecerea anilor. Vă așteptăm cu mult drag”, a fost invitația lansată de Camelia Bedea (foto), primărița din Vălișoara. De pre­cizat că nici în anul curent, cuplurile de aur nu vor fi uitate, longevitatea maria­ju­lui fiindu-le pre­miată celor care au atins pragul de cinci decenii de căs­nicie. Vor primi o sumă de bani, diplomă și flori. Cât privește programul artistic, acesta îi va reuni pe Cornel Borza, Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Oana Rus, Lorena David, Liliana Munteanu, Daria Andreea Pîrva, Miruna Ionela Cigmăian, Răzvan Ionașc, Alexandra Bocicu, Anis Bolosin, Anastasia Jitaru, Cornelia Neaga – Grăitor în vers popular. Vor mai evolua Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” (dirijor prof. George Cîlțea, coregrafie semnată de Cătălin Bălan), Diana Neag – recital tulnic, Alin Petruț – recital saxofon, Iulian Valea- recital saxofon și Ansamblul de Dansuri Populare „Junii Petrileni”. Hora va scoate lumea la joc, oferind antren, indiferent de vârstă.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura