Valoarea facturii la căldură se reduce la jumătate
Devenii ar putea să plătească cu jumătate mai puţin la factura de energie termică, după un proiect pus la punct de cei de la Termocentrala Mintia. Două blocuri din reşedinţa de judeţ au aplicat deja investiţia respectivă, proprietarii plătind aproape cu jumătate mai puţin pentru energia termică în iarna care tocmai a trecut. Directorul Termocentralei Mintia, Tiberiu Mircea Borca (foto), a declarat că în prezent se află în discuţii cu proprietarii Blocului nr. 43, de pe Calea Zarandului din Deva, pentru contorizarea agentului termic furnizat la 100 de apartamente.
Gigacalorimetru pentru fiecare apartament
Tiberiu Mircea Borca, candidat la postul de primar al municipiului Deva, are în plan să realizeze infrastructura de alimentare cu energie termică pentru fiecare scară de bloc. „Este vorba de montarea la fiecare intrare în apartament a unui gigacalorimetru, care să contorizeze energia termică consumată de către fiecare familie în parte. Sistemul respectiv este similar cu cel al centralei termice proprii. Materialele necesare realizării infrastructurii sunt suportate de proprietari, iar manopera de către termocentrală, preţurile fiind modice. Prin acest sistem, facturile cu energia termică se reduc cu 40-50 la sută. Interesul nostru este să lucrăm pentru ca devenii să plătească tot mai puţin pentru căldură şi apa caldă consumată. Astfel, vrem să se reducă numărul celor care se debranşează de la sistemul termic centralizat”, a declarat Tiberiu Mircea Borca, directorul Termocentralei Mintia.
Si ce-i cu asta? Doar nu a inventat Borca apa calda. Un asemenea sistem e practica de mult in alte orase, dar nu este eficient. Consumatorii din doua blocuri au platit mai putin, pentru ca le-a fost facturat consumul fectiv, in schimb pierderile de pe retea au fost impartite de consumatorii care nu au contoare. Cand vor avea toti contoare, pierderile vor fi acoperite prin majorarea pretului, deci factura va fi aceeasi. Asta numai daca Borca nu va platii din furaciunile lui De la Mintia pierderile.