Mai multe obiective publice din Petroşani, realizate pe bani europeni sau de la bugetul local, au fost vandalizate, deşi abia au fost inaugurate.
Staţiile moderne destinate transportului în comun din municipiul Petroşani, unele realizate pe fonduri europene în baza proiectului care a cuprins modernizarea centrului localităţii, au fost deja mâzgălite cu vopsea. Una dintre aceste staţii este şi cea de la Universitatea Petroşani (foto), pe care vandalii şi-au lăsat amprenta. „Într-o seară, au dat-o cu vopsea, nu ştiu cu ce i-a deranjat. Cel mai probabil, sunt tineri teribilişti, care au mâzgălit şi pereţii blocurilor din zonă”, spune un localnic. Staţiile în cauză vor deservi zona de agrement Brădet, recent reabilitată pe fonduri europene, dacă nu vor fi furate cu totul sau distruse până la apariţia primului autobuz care să circule pe ruta respectivă. Edilii din municipiul Petroşani au probleme mari cu vandalii, care distrug obiective abia date în folosinţă. În consecinţă, aleşii locali s-au gândit să iniţieze un proiect de hotărâre, care să se aplice la Petroşani şi prin care sunt mărite amenzile acordate celor care nu înţeleg să aibă grijă de investiţiile realizate. Şoferii sunt vizaţi în primul rând de sancţiuni, pentru că, au constatat edilii Petroşaniului, în multe cazuri, sunt lipsiţi de bun simţ şi intră cu maşinile pe granitul abia pus din centrul civic, unde este interzis accesul auto. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…