Mai mulţi arbori s-au prăbuşit din cauza vântului care a suflat cu putere, ieri, în mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, un autoturism din oraşul Vulcan şi câteva cabluri de curent din Deva şi Câmpu lui Neag fiind afectate, la fel şi un acoperiş din municipiul Lupeni, din care s-au desprins mai multe bucăţi.
Fără victime
Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, în oraşul Vulcan, din cauza vântului, un arbore a căzut peste un autoturism parcat în vecinătatea unui parc. Din primele informaţii, în autoturism nu se aflau persoane. Misiunea pompierilor militari este în dinamică. În municipiul Lupeni, bucăţi din acoperişul unui bloc, ce au fost dislocate de rafalele de vânt, au căzut peste acoperişul unui alt bloc din apropiere. La acest caz, pompierii intervin, luni, cu două autospeciale, autoscara mecanică şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. „Din fericire, nu au fost raportate victime. Intervenţia este în desfăşurare”, a precizat sursa citată.
De asemenea, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste cablurile de curent de pe strada Moţilor din Deva, în timp ce în localitatea Câmpu lui Neag, din Valea Jiului, un brad a rupt firele de electricitate. Nu au fost semnalate locuinţe fără curent electric.
Judeţul Hunedoara s-a aflat sub avertizare meteorologică Cod portocaliu de vânt până luni seară, la ora 22,00. (A.N.)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…