Vânzarea terenurilor agricole din extravilan intră sub incidenţa noilor reglementări legislative
Ordonanţa de Urgenţă nr. 203/23.11.2020 prevede unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole, care vin să deblocheze o situaţie generată de Legea 175/ 2020, din pricina căreia peste 49.000 de contracte au fost blocate la nivel central.
Ca şi până acum, înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale. În baza OUG adoptată recent, toate tranzacţiile iniţiate până la 13 octombrie 2020 se fac pe vechea procedură în aşa fel încât să se evite litigii noi şi blocaje, iar tranzacţiile iniţiate ulterior datei menţionate se fac după procedura nouă, respectând toate acele prevederi din lege privind dreptul de preemţiune şi prioritizare a preemtorilor.
Referitor la statistica aferentă judeţului nostru, cei de la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Hunedoara au cifrele exacte. ,, În 2020 au fost 1724 oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, transmise de primării către D.A.J. Hunedoara, în suprafaţă totală de 674,10 hectare. Dintre acestea, ca structură a categoriilor de folosinţă, arabilul a însumat 476,33 hectare (70,66 la sută) şi păşunile şi fâneţele – 197,77 hectare (29,34 la sută). Numărul avizelor finale emise de către instituţia noastră, necesare încheierii contractului de vânzare, în situaţia preemptorilor care şi-au manifestat intenţia de cumpărare a fost de 180. Cât priveşte forma juridică a vânzătorilor de teren, 1688 reprezintă persoane fizice, iar 36 sunt persoane juridice”, a precizat Claudiu Grama (foto), directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Hunedoara.