Incidentul a avut loc în zona gării din Deva iar agresorul a fost reţinut după o intervenţie în forţă a poliţiştilor şi jandarmilor. „Poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Deva au fost sesizaţi, în data de 08.09.2020, în jurul orei 17:30, că un bărbat în vârstă de 63 de ani a spart un geam de la o societate comercială şi a ameninţat două femei în vârstă de 66 de ani şi respectiv de 56 de ani, cu acte de violenţă cu o coasă şi un topor.
Poliţiştii, cu sprijinul jandarmilor hunedoreni, au imobilizat agresorul, care, în urma unui consult medical de specialitate, a fost internat la o unitate spitalicească”, a informat IPJ Hunedoara. Individul este cercetat penal în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ameninţare. (M. Gânju)
A renunțat la postul călduț și leafa de mii de lei chiar acum când se…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero, a anunțat finalizarea construcției…
Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…
Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…
O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de complicitate la…
Un bărbat din Deva a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60…