Comunitate

Vârstnicii din Dealu Babii, ajutaţi de pompieri şi salvamontişti

Acţiunea de ajutorare de ieri, din Dealu Babii, din apropierea municipiului Vulcan, pentru mai mulţi bătrâni izolaţi din cauza căderilor masive de zăpadă, a fost desfăşurată de pompierii şi salvamontiştii petroşăneni, dar şi angajaţi ai municipalităţii Vulcan.

Aceştia au reuşit să ajungă în comunitatea izolată de nămeţii de peste un metru, la şapte oameni aflaţi în dificultate, toţi cu vârsta cuprinsă între 70 şi 80 de ani. ”La iniţiativa prefectului de Hunedoara, Fabius Kiszely, echipele de intervenţie au încărcat în trei autoturisme de teren: pâine, ulei, făină, zahăr şi alte produse necesare supravieţuirii. Pentru a ajunge până la poarta oamenilor din Dealu Babii, echipele de intervenţie au folosit o autoşenilată cu capacitate de trecere mărită”, a precizat ISU Hunedoara. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago