Văruirea unui cireş – mărul discordiei dintre doi pensionari
Cei doi s-au bătut cu bolovani, topoare şi alte obiecte contondente ce le-au căzut în mâini. Totul a plecat de la un cireş care a fost dat cu var de către unul dintre combatanţi.
Disputa copilărească dintre cei doi bărbaţi din Lupeni a degenerat rapid, unul dintre ei ajungând tăiat cu toporul la spital, iar celălalt s-a ales cu capul spart. Anchetatorii au stabilit că bărbatul bătut voia să-şi repare un autoturism şi a trecut prin dreptul garajului inculpatului, iar acesta din urmă l-a apostrofat pentru că a dat cu var pe cireşul din apropierea garajului său, atât pe trunchi, cât şi pe crengi. Imediat s-a ajuns la înjurături şi îmbrânceli, iar inculpatul a luat un bolovan şi l-a lovit de mai multe ori în zona capului pe cel care-l certase. Victima s-a înarmat cu un ciocan şi un topor şi a revenit la garajul agresorului pentru a se răzbuna.
„A aruncat ciocanul în direcţia inculpatului, lovindu-l pe în braţul stâng, după care părţile s-au îmbrâncit din nou şi persoana vătămată l-a tăiat pe inculpat cu toporul în zona coapsei de la piciorul stâng”, au reţinut magistraţii după ce părţile au fost audiate în urma procesului penal privind infracţiunea de lovire şi alte violenţe. Chiar dacă a fost lovit cu ciocanul şi tăiat cu toporul, agresorul şi-a retras plângerea şi a rămas singurul învinuit în cauză. Dosarul a fost judecat la Petroşani iar magistraţii au stabilit că R. Gheorghe, de 74 de ani, din Lupeni, se face vinovat de infracţiunea de care a fost acuzat şi l-au condamnat la 1800 de lei amendă penală, dar şi plata unor daune materiale şi morale. Cum soluţia instanţei de fond nu este definitivă, atât victima cât şi cel condamnat au făcut apel. (M. Gânju)