Vasilică Potecă este noul prefect al județului Hunedoara

 

În ședința de ieri, Guvernul României l-a numit pe Vasilică Potecă în funcția de prefect al județului Hunedoara. Acesta îl va înlocui pe actualul prefect, Fabius Kiszely.

Hotărârea de Guvern privind numirea noului prefect urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Vasilică Potecă urmează să fie învestit pe funcție potrivit calendarului stabilit de Ministerul Afacerilor Interne.

Vasilică Potecă s-a născut în data de 1 martie 1963, în județul Buzău. În perioada 1983 – 1987 a urmat studiile de licență la Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Din anul  2012 până în  2014 a  ocupat funcția de subprefect al județului, iar între 2014 – 2019 ocupă, pe rând, funcțiile de director general adjunct al SC Apa Prod SA Deva, administrator public al comunei Ilia, administrator public al municipiului Deva și, din luna noiembrie a.c., inspector la Primăria Comunei Ilia.

Vasilică Potecă a fost membru al PNL, fiind secretarul general al organizației județene a  acestui partid, din care a demisionat, după ce a fost nominalizat pentru funcția de prefect al județului Hunedoara. (Sorina Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Doar pe prostovanul ăsta îl găsirăti ? PNL-ul are oameni capabili care chiar nu făceau de rușine partidul. Cu acest Cărare-Potecă se vor pierde multe voturi. Pe unde a fost nu a fost bun de nimic, un încurcă-lume.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago