Magdalena Șerban
Primăriile s-au „bătut” pentru banii puși la dispoziție prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru finanțarea diverselor proiecte. Așa că doar în cazul amenajării pistelor de biciclete, de exemplu, un număr de 108 dosare au fost depuse în primele două minute de la lansarea sesiunii. Doar că nu toți edilii au fost și norocoși. Primarul din Vața de Jos a marcat trei mari investiții declarate eligibile, așa că ieri a fost la București, la minister, unde a și semnat două dintre contractele de finanțare.
Accesate și adjudecate!
Succesul programului şi epuizarea rapidă a bugetului arată un interes crescut pentru o mobilitate sustenabilă. Noile piste pentru biciclete vor asigura o alternativă ecologică la transportul auto şi vor contribui la un mediu mai curat şi mai sănătos. Și, totodată, vor ajuta la promovarea turistică a zonelor, ceea ce are o importanță majoră pentru fiecare comunitate. „Am semnat contractul de finanțare pentru investiția ce prevede realizarea unei piste de biciclete (268.000 de euro) în satul Vața de Sus, spre Peștera Prihodiște. Lungimea pistei va fi de 2.800 de metri. Am asigurat noi, în primă fază, cheltuielile cu consultanța și studiul de fezabilitate pentru acest proiect, însă banii ne vor fi dați înapoi, în baza finanțării. Anul acesta va începe implementarea în teren a proiectului. Avem peisaje superbe, obiective care trebuie puse mai mult în valoare, așa că ceea ce sperăm e ca să fim vizitați de cât mai multă lume. Tot pe aceeași axă, PNRR, am mai depus documentația și pentru sistem inteligent de management, privind achiziționarea de mobilier stradal inteligent, dotare parc și camere de supraveghere video (106.000 de euro). Vor fi amplasate în principalele puncte din localitățile comunei. Este un sistem modern, de care poate beneficia oricine, de la localnici la vizitatori, de la mic la mare. Aici, lumea își poate încărca telefonul mobil, de exemplu, se poate conecta la Internet, poate încărca biciclete, trotinete, etc, așa că tehnica smart va ajunge și la noi. Iar monitorizarea video va spori gradul de siguranță și va preveni săvârșirea unor acțiuni certate cu legea”, a subliniat primarul locului, Liviu Ioan Lință (foto). Bucuria edilului local este însă una pe măsura tuturor proiectelor pe care le-a câștigat în ultima vreme, alături de echipa din primărie. De la cele prin Programul Național „Anghel Saligny” și până la cele prin PNRR ori Fonduri de Mediu, însumate, cifrele depășesc imaginația: 114.780.461 de lei.