Categories: Comunitate

Vaţa de Jos: start la două investiţii majore pentru comunitate

Magdalena Şerban

Supărat pe unii consilieri locali care îl acuză că nu ştie să facă decât petreceri pentru comunitate, primarul din Vaţa de Jos, Milu Folescu (foto), le dă acestora peste nas cu două mari proiecte de investiţii câştigate de curând, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
“Sunt de părere că oamenii trebuie să se şi distreze, nu doar să tragă la jug. Munca e muncă, iar evenimentele sunt evenimente. E bine să existe un echilibru. Nu poţi doar să ceri performanţă şi să nu laşi omul să se bucure de zilele date de Dumnezeu. Trecând peste gurile rele, anunţ cetăţenii comunei că am fost declaraţi finanţabili pentru programul de extindere a reţelei de alimentare cu apă în satele Vaţa de Sus, Prihodişte, Brotuna, Târnava şi Basarabasa, în valoare totală de 6.805.859 lei. Bazinul de stocare e prevăzut în Vaţa, iar beneficiare ale utilităţii vor fi câteva sute de gospodării. Iniţial, sursa de alimentare s-a stabilit să fie un izvor de la Peştera Prihodişte, însă s-au refăcut unele calcule tehnice şi în discuţie au rămas nişte puţuri obţinute prin forare.
Al doilea proiect ţine de modernizarea unor drumuri de interes local din localităţile Vaţa de Sus, Căzăneşti, Ocişor şi Ciungani. Investiţia este de 5.070.838 lei. Vom turna covor asfaltic şi vom amenaja şanţuri, ziduri de sprijin şi rigole de scurgere. Sunt foarte importante pentru comunitate, fiind vorba de zone izolate care necesită o facilitare a accesului. Sunt parţial pietruite la ora actuală”, arată primarul comunei Vaţa de Jos.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • O da ,frumoase proiecte,dar cu natalitatea in zona cum stam? as vrea la pensie sa ma intorc in locul natal, dar ma tem ca dupa spusele batranilor nu prea o sa mai am vecini.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago