Actualitate

Vața de Jos strălucește în așteptarea sărbătorilor

Magdalena Șerban

An de an, la Vața de Jos, copilașii se întâlnesc cu Moș Crăciun, iar ilu­mi­natul festiv pune în valoare centrul comunei. De Sfântul Andrei, spre bucuria celor prezenți, s-au aprins luminițele în parcul din satul principal, figurinele și bradul împodobit anun­țând că mai e puțin până în Ajun.

Promovează portul popular, cântecul tradițional și zestrea zărăndeană
„Ne-am pregătit de celebrare. Am dat startul iluminatului de săr­bătoare, bra­dul a fost împodobit, iar cei mici au putut să vadă cum e în sania cu lumini. Moșul va veni la fes­ti­vi­tatea șco­lară și pre­școlară de final de an, iar pentru cei mari vom or­ga­niza Fes­ti­valul colindelor, diverși artiști urmând să ducă tradiția mai de­parte și să bucure publicul. Vor fi in­vi­tați din sfera muzicii populare și tinere talente din zonă. Vrem să marcăm Marele Praznic în spiritul Crăciunului, rugând lumea să ni se lăture. Și de
Anul Nou vom fi împreună, urmând un Re­ve­lion în aer liber, cu focuri de artificii. Vă aștep­tăm”, a fost invitația lansată de pri­marul din Vața de Jos, Liviu Ioan Lință (foto). De altfel, pe pagina de Facebook a primăriei (https://www.facebook.com/ PrimariaVataDeJosHune­doara), în ultima vreme, zi de zi sunt prezentate, pe lângă alte infor­ma­ții utile și de interes pu­blic, texte din co­linde vechi, spe­ci­fice. Prin urmare, con­du­ce­rea pu­bli­că își mai atri­buie un rol, și anume de pro­mo­­tor al va­lo­­rilor autoh­tone.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

6 zile ago