Categories: Comunitate

Vaţa de Jos: Taxele şi impozitele nu vor fi majorate

Magdalena Şerban

Primarul din Vaţa de Jos, Milu Folescu (foto), e hotărât să le propună consilierilor locali ca taxele şi impozitele pentru 2020 să nu fie majorate, ci doar actualizate la rata inflaţiei, după cum obligă cadrul legislativ.

„Viaţa e grea pentru majoritatea. Cheltuieli sunt destule într-o familie, iar unii au rămas fără locuri de muncă sau au venituri la limita subzistenţei. Numai noi mai lipsim să-i împovărăm. Aşa că nu vrem să mărim nici o taxă locală în 2020. Oricum, cine plăteşte până la sfârşitul lunii martie va beneficia de 10 la sută reducere. Cu încasările pe 2019 nu stăm rău, dar sperăm la un procentaj de colectare cât mai mare. Mai e puţin până la final. Sunt cazuri izolate, cu care am ajuns în instanţă pentru soluţionarea datoriilor. Însă ne bazăm pe răspuns afirmativ la înştiinţările şi somaţiile pe care le trimitem la restanţieri, în primă fază. Am dat o hotărâre de Consiliu Local în baza căreia toţi cei care îşi achită datoriile până în 15 decembrie (persoane fizice şi juridice) vor fi scutiţi de penalităţi. Aici vorbim inclusiv de creanţele provenite din anii precedenţi”, susţine Milu Folescu, primarul comunei Vaţa de Jos.
Acesta a mai spus că în general are noroc cu vânzarea de masă lemnoasă, de aici fiind generate venituri consistente la bugetul local. În total, administraţia publică deţine 3.095 de hectare de fond forestier. De asemenea, îi anunţă pe cetăţeni că au început lucrările de asfaltare, din fonduri proprii, la patru drumuri din satele Vaţa de Sus, Târnava de Criş, Brotuna şi Birtin. Ca o concluzie, acesta declară 2019 ca fiind un an cu destule şi grele încercări. Asta, deoarece unii agenţi economici au reziliat contractele pentru exploatarea lemnului, aducând un minus de un milion de lei la puşculiţa comunei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago