Categories: Sport

Verdict fãrã sentimente

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a câştigat la scor de neprezentare (3-0), amicalul cu Mureşul Deva, disputat, ieri, pe Stadionul „Michael Klein”. Alb-albaştrii nu sar însă în sus de bucurie, pentru că rezultatele din amicale nu ţin de cald în campionat, iar devenii nu s-au pus pe bocit, întrucât mai au timp să dreagă busuiocul.

Diferenţe şi… diferenţe

În condiţii normale, victoria categorică a unei echipe din eşalonul trei în faţa uneia din Liga secundă ar fi o surpriză. Numai că succesul celor de la FC Hunedoara (Liga a III-a) în dauna Mureşului Deva (Liga a II-a) a fost previzibil pentru oricine cunoaştea „datele reale” ale celor două echipe. Alb-albaştrii au început mai repede pregătirile, au un lot mai numeros şi mai închegat şi au mai disputat deja două jocuri de verificare. În schimb, devenii s-au strâns abia acum şapte-opt zile, au puţini jucători în lot şi s-au aflat la primul joc test. Pe aceste coordonate, Mureşul poate considera că a început cu dreptul meciurile de verificare, întrucât a încasat primul gol abia în penultimul minut al primei reprize, de la Negru (min. 44). Au urmat apoi, imediat după pauză, reuşitele lui Kelemen (51) şi Geacă (62) şi devenii au fost îngenuncheaţi definitiv, 3-0, însă rezultatul e firesc prin prisma situaţiei de la cele două cluburi.

Rămân cu picioarele pe pământ

Eric Lincar, antrenorul alb-albaştrilor, nu se îmbată cu apă rece după victoria la scor cu devenii. “Nu ne entuziasmăm, pentru că nu avem de ce. A fost un simplu meci de pregătire, pentru a evalua jucătorii aflaţi în probe. Iar adversarii sunt o echipă cu puţine zile de antrenament şi se aflau abia la primul meci test. S-au văzut unele lucruri pozitive în jocul nostru, dar mai trebuie să le îmbunătăţim. La capitolul jucători, aştept încă de la fotbalişti să mă convingă că merită să rămână în lot. E drept că au fost unii (Bilia, A. Magda, P. Petrescu şi Dimcea n.r.) care au evoluat mai mult decât alţii, dar nu pentru că ar avea deja locul în lot asigurat, ci pentru că deocamdată, sunt singuri pe respectivele posturi”, a spus tehnicianul grupării hunedorene. Următorul meci test al echipei alb-albastre va fi sâmbătă, de la ora 11.00, pe teren propriu, cu colega de serie Autocatania Caransebeş.
Mureşul Deva va continua seria meciurilor de pregătire cu încă două amicale în această săptămână. Trupa antrenată de Constantin Olariu va juca, mâine, de la ora 11.00, în deplasare, cu ACS Recaş, iar sâmbătă, de la ora 11.00, pe teren propriu, cu Retezatul Haţeg.

FC Hunedoara – Mureşul Deva 3-0 (1-0)

Au marcat: Negru (44), Kelemen (51), Geacă (62).
FC Hunedoara: Repriza I: O. William – Bilia, A. Magda, Luchic, R. Filaret – P. Petrescu, V. Ilaş, Dimcea – Şandru, Negru, Moroşan; Repriza a II-a: Băeşu – Bilia, A. Magda, Geacă, Trăşcan (63 Morar) – P. Petrescu, Dimcea (69 B. Crişan), Todea – P. Păcurar, Kelemen, Doroi. Antrenor: Eric Lincar.
Mureşul Deva: Lipitor – Miheţ, Ambruş, V. Pistol, Arişculesei – Plăviţiu, Cârmaci, Negraru, S. Pop, Drăgan, Al. Petresc.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago