Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), proaspăt instalat în funcţie, a dispus din prima zi de muncă verificări la mai multe direcţii şi servicii ale instituţiei. Controalele vor fi efectuate de către compartimentul de audit intern, vizate fiind: Direcţia Economică, Direcţia Juridică, Direcţia Amenajare Teritoriu şi Birou Urbanism, Direcţia Tehnică şi Birou Investiţii, Serviciu Achiziţii Publice şi Proiecte cu Finanţare Europeană, Serviciul Public Grădina Zoologică, Muzeul Castelul Corvinilor, Complexul Sportiv Michael Klein. Până la data de 28 iunie, fiecare direcţie va trebui să prezinte situaţia la zi pentru perioada 2012 – 2016.
Angajaţi prinşi cu mâţa-n sac
„Verificările au fost dispuse pentru a vedea de unde plecăm, care-i bugetul pe care ne bazăm în momentul de faţă, care-i situaţia contractelor de lucrări, a datoriilor către furnizori. Trebuie să avem un tablou real al situaţiei din primărie. Inclusiv, va trebui să evaluăm situaţia personalului din primărie, dacă fiecare angajat îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu, dacă este respectată organigrama instituţiei, sunt suficienţi angajaţi sau sunt prea mulţi”, a precizat Dan Bobouţanu. Practic, compartimentul de audit intern va trebui să prezinte în detaliu situaţia financiar contabilă a Primăriei municipiului Hunedoara pentru anii 2012 – 2016, dar şi a altor documente emise, cum ar fi autorizaţii de construire, modul de derulare a unor contracte, stadiul acestora etc., rezultatele auditului urmând să fie făcute publice.
Până a avea o imagine completă a activităţii din primărie pentru perioada 2012 – 2016, primarul Dan Bobouţanu a dispus un control neanunţat la două instituţii subordonate, găsindu-i pe angajaţiii de acolo pe picior greşit. „Am dispus un control inopinat la Castelul Corvinilor şi la ştrandul din municipiu, în urma căruia au fost depistate câteva nereguli. Casiera de la castel a fost găsită în gestiune cu o sumă de bani pe care nu a putut-o justifica, suma nefiind foarte mare. Iar, un alt angajat al Castelului Corvinilor se afla în timpul serviciului într-un alt loc decât la locul de muncă. Împotriva acestor nereguli vor fi lua măsurile legale”, a afirmat primarul municipiului Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Citez din articolul d-voastra "Casiera de la castel a fost găsită în gestiune cu o sumă de bani pe care nu a putut-o justifica". Suntei 100% siguri de aceasta informatie?