Magdalena Şerban
La Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza“, din Geoagiu, criza s-a oprit la uşă. Anul trecut a băgat ceva bani în buzunarul instituţiei şi a sporit şi numărul elevilor.
Vânzări consistente…
Meseriile pe care le deprind absolvenţii colegiului din Geoagiu sunt mai accesibile, mai la îndemână, având în vedere dezvoltarea fermelor agricole (de cultură şi de creşterea animalelor) şi lipsa acută a personalului calificat. Totodată, ele generează şi câştiguri frumoase. „În anul 2011, veniturile din lotul şcolar (comercializare cartofi, grâu, porumb, orz, legume, pomi, vânzare lapte şi produse lactate etc.), precum şi prestarea serviciilor agricole mecanizate (arat, discuit, semănat) s-au cifrat la 171.238 lei. Deţinem un teren în suprafaţă de 45 ha şi o fermă zootehnică cu un efectiv de 64 ovine, 8 bovine, 2 cabaline, 20 porcine. Putem vorbi de criză la nivel general, însă în ceea ce priveşte vânzarea produselor noastre, nu am simţit-o. Le comercializăm în pieţele şi târgurile de profil sau în mod direct, având clientelă care se deplasează la noi la sediu, pentru a-şi cumpăra cele necesare. Sunt produse bio, de calitate şi au rămas la mare căutare. La nivel de unitate, avem o comisie formată din trei membri, care stabileşte lunar preţurile de valorificare a produselor. Atunci când piaţa este mai dinamică, trebuie să ne adaptăm în timp real, aşa că este necesară o permanentă monitorizare a acesteia. De asemenea, asigurăm necesarul de hrană şi pentru cantina instituţiei, însă suntem mai indulgenţi aici, deoarece meniul trebuie să aibă un preţ cât mai mic şi să fie cât mai variat, elevii oferind şi mâna de lucru. Capacitatea internatului este de 160 locuri, iar a cantinei este de 140 locuri”, a spus Ioan Vălean (foto), directorul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu.
…şi elevi mai mulţi
„Numărul elevilor înregistraţi în anul şcolar 2011/2012 din punct de vedere al înscrierilor este 1.233, adică mai mare decât cel din anii precedenţi. Această creştere considerăm că are la bază faptul că se caută tot mai mult meseriile din agricultură, pentru accesare de proiecte şi pentru fermele particulare. De fapt, avem avantajul că suntem unici în judeţ din punct de vedere a profilului şi mai avem în spate şi o tradiţie de 120 de ani”, a mai precizat Ioan Vălean.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
View Comments
Felicitari domnului Valean !
Acest liceu este bulina neagra a scoliii hunedorene, cu o promovabilitate de 10% la Bacalaureat! Si mai spuneti ca atrage elevi. Trebuie desfintat, atat liceul cat si conducerea lui... eu am baiatul la liceu aici, si l-am transferat la Deva ca nici ore nu se fac, vai de mama lor de profesori..