Categories: Sport

Veşti bune pentru sportivi: se pot deschide sălile de sport

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe (foto), a susţinut ieri o conferinţă de presă în care a oferit noi detalii despre reducerea restricţiilor din sportul românesc.

Demnitarul a explicat în ce condiţii pot fi redeschise sălile de sport, bazele sportive şi bazinele şi chiar îndeamnă deschiderea acestora. Deocamdată, doar sportivii şi antrenorii vor avea acces în incinta locaţiilor amintite.
„De la 1 iunie se poate face mult mai mult sport, dar noi avem o răspundere uriaşă. Deschideţi sălile şi bazele sportive, bineînţeles, respectând legile din starea de alertă. Mingea e la organizatorii de competiţii, administratorii de baze sportive, aplicaţi legea cu stricteţe şi daţi drumul la baze, protejându-vă sportivii. Am avut discuţii aproape zilnice cu medici şi reprezentanţi ai sportului şi am reuşit să facem un ordin comun.
Se pot relua competiţiile în bazin, pentru sportivii legitimaţi. În continuare, rămâne regula fără spectatori, la toate competiţiile”, a spus Ionuţ Stroe.
„În ceea ce priveşte fotbalul, cel mai căutat subiect, recomandarea noastră a fost ca pregătirea să se facă în regim de cantonament, dar am specificat că în condiţiile în care cluburile decid să renunţe la acest regim de cantonament, o vor face sub semnătură, asumând că sănătatea sportivilor e protejată. Ei îşi asumă responsabilitatea pentru sănătatea sportivilor. Pot elabora regulamente interne. Dacă cineva dă drumul acestor sportivi acasă, evident că riscul de infectare creşte semnificativ”, a lămurit ministrul Sporturilor. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago