Magdalena Șerban
Prin urmare, orice spital are nevoie de un specialist pe acest segment medical, calitatea vieții pacienților diabetici depinzând foarte mult de monitorizarea și ținerea sub control a afecțiunii, care de cele mai multe ori vine la pachet cu altele. Astfel, conducerea Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a reușit să rezolve și această doleanță a comunității hunedorene și nu numai, aici urmând să activeze dr. Adriana Patrica Ardelean (foto), medic primar Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.
Cu ochii pe boală
Numit și „maladia silențioasă”, o persoană afectată putând trăi mai mulți ani fără a prezenta nici un simptom, diabetul este un „ucigaș nemilos”, susțin specialiștii. Prin urmare, să ai un medic în preajmă poate deveni vital. Diabeticii au un risc ridicat de a se suferi de insuficiență renală, plăgi la picioare care să ducă la amputare, afecțiuni ale retinei și pot fi victime ale infarcturilor sau atacurilor vascular-cerebrale. Reducerea acestor complicații poate fi realizată printr-un mai bun control al glicemiei, dar și prin prevenirea sau abordarea riscurilor asociate: surplus de greutate, hipertensiune arterială, colesterol, tabagism și sedentaritate. Dn nou, fără îndrumare medicală de specialitate, lupta cu boala e imposibil să aibă rezultate. ,,Spitalul nostru și-a format o echipă de medici buni, care să poată să sprijine bolnavii atunci când există probleme de sănătate, indiferent de natura lor. Îi urez bun venit doamnei doctor Adriana Patrica Ardelean și sunt convins că e atât de așteptată de cei care se confruntă cu o astfel de afecțiune ce le dă viața peste cap. Nutriția și bolile metabolice și-au demonstrat rolul major pe care îl au în formarea și menținerea stării de sănătate, fiind cunoscut dictonul suntem ceea ce mâncăm. Adresabilitatea spitalului a crescut mult în ultimii ani, iar această specialitate este una dintre cele mai solicitate. Așadar, era o prioritate găsirea unui medic, rămânând descoperiți pe acest palier, din septembrie 2023. Dotarea și modernizarea secțiilor vin în completarea profesionalismului medicilor, de aceea este foarte importantă echipa”, a transmis Radu Budae (foto sus), cel care conduce de 8 ani Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Legat de programul de consultații al dr. Adriana Patrica Ardelean, acesta este de Luni până Vineri, în intervalul orar 8:00-15:00. Este necesară programare, iar gratuitatea e asigurată în baza calității de asigurat. De asemenea, trebuie trimitere de la medicul de familie.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…