Categories: Comunitate

Veştile bune circulă dinspre Gurasada

Silviu Nan, primarul comunei Gurasada (foto), consideră că zona pe care o păstoreşte are multe de oferit, dar perioada economică dificilă scade interesul investitorilor. Poate că regionalizarea anunţată cu surle şi trâmbiţe pentru acest an va aduce o infuzie de capital din Vest. Cel puţin, asta este speranţa edilului.

Comunitatea are nevoie de locuri de muncă

„Momentan, suntem în discuţii cu un investitor ce doreşte să preia o balastieră de la noi şi totodată, să deschidă o carieră de piatră în comuna Vorţa. Am discutat chiar săptămâna aceasta, din nou, aşa că tragem speranţa că se vor crea câteva locuri de muncă, plus că impozitele la bugetul local se vor suplimenta”, a spus Silviu Nan, edilul-şef din Gurasada. Banii care au venit sau vor veni pentru investiţii sunt bine primiţi de administraţia locală. De lucru ar mai fi, aşa că nu se pune problema că nu ar fi folositori. „Facem parte din GAL-ul Sargeţia, prin care vizez să depun un proiect investiţional, deşi valorile sunt destul de limitate, printr-un grup local. De 50.000 de euro nu poţi face decât renovări, dar sunt buni şi aceia. Mizez, din 2014, tot pe proiectele de la Uniunea Europeană. Cert este că pentru acest an, avem de definitivat programul câştigat pe Măsura 322, care este executat cam 98 la sută. Centrul de informare turistică este în evaluare pentru finanţare, obţinând punctajul maxim”, a mai precizat Nan.

Pro regionalizare, dar cu descentralizare

Febra regionalizării ce se anunţă a se înfăptui până la finele anului curent îi cam bântuie pe primarii judeţului. Nu de altceva, dar strategia încă nu e definitivată. „Deocamdată, nefiind date foarte clare, nu poţi face o analiză la rece a subiectului ce ţine de regionalizare. Ceea ce pot afirma este că fără descentralizare, nu-i văd rostul. Astfel, majoritatea atribuţiilor privind proiectele investiţionale vor fi puse pe seama reprezentanţilor regiunii, iar noi, primarii, vom fi scutiţi de drumurile pe care trebuia să le facem la Bucureşti. Aşa, într-o zi, rezolvi tot ce e nevoie şi te şi întorci. Numai să faci nişte regiuni şi să managerieze tot Bucureştiul, ar fi degeaba. Mă gândesc că şi atribuţiile judeţene este posibil să se mai reducă într-un fel. Aşa văd eu lucrurile”, a fost părerea edilului-şef al comunităţii din Gurasada. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

18 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

18 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

18 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

18 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

18 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

18 ore ago