Politica si administratie

Vețel: Ajutor de încălzire pentru această iarnă

Magdalena Șerban

Ajutorul pentru încălzirea locuinței 2023-2024 li se va acorda românilor de la 1 noiembrie 2023. Persoanele vul­nerabile primesc și pentru această iarnă sprijin de la stat, dar trebuie re­ținut că e alocat numai pentru o sin­gură locuință, respectiv cea de do­mi­ciliu sau, după caz, cea de reședință.

Trebuie să știți
„Îi anunț pe cetățeni că toţi cei care vor să beneficieze de acest sprijin tre­buie să depună cererile și declarațiile pe propria răspundere până la data de 20 noiembrie 2023, la primărie. Ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al per­soanei singure, după caz, iar suma afe­rentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat. Este bine­venit și e păcat să nu beneficiați de el dacă sunteți vizat și vă încadrați în pra­gul impus de lege. Astfel, valoarea de referință este 250 lei/lună – pentru gaze naturale, 500 lei/lună – pentru ener­gie electrică și 320 lei/lună – pentru combustibili solizi și/sau petrolieri. Se oferă până în 31 martie 2024. Se­parat, su­pli­mentul pen­tru energie se va acor­da în pe­ri­oa­da 1 no­iem­brie 2023 – 31 octombrie 2024. Ajutorul pentru în­

căl­zirea locuinței pentru iarna 2023 – 2024 se acordă persoanelor vulne­ra­bi­le care au un venit mediu net lunar de până la 1386 lei/persoană, în cazul fa­miliilor și de până la 2053 lei/persoană, în cazul persoanelor singure. Va fi apli­cat diferențiat, în funcție de venitul pe mem­bru de familie sau al persoanei sin­gure, iar compensarea se raportează la va­loa­rea de referință prevăzută de lege și nu la valoarea facturii de energie. Pe lân­gă ajutorul de încălzire a locuinței, familiile și persoane singure cu venituri mici pot beneficia de un supliment pen­tru ener­gie, în sumă fixă, acordat lunar, pe tot parcursul anului, în funcție de sursele de energie utilizate. În acest caz, există valori fixe: 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; 10 lei/lună pentru consumul de gaze na­turale; 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri; 70 lei/lună, dacă singura sursă de energie utilizată este energia electrică. Vă așteptăm să perfectăm documentația”, a transmis primarul din Vețel, Ioan Hențiu (foto).

Câți bani vor primi beneficiarii, în funcție de venit?
Este vorba de 90 la sută pentru cei care au un venit lunar între 200-320 de lei; 80 la sută pentru cei care au un venit lunar de 320-440 de lei pe lună; 70 la sută pentru cei cu venituri între 440,1-560 lei; 60 la sută pentru cei cu venituri între 560-680 de lei pe lună; 50 la sută pentru cei cu venituri între 680-920 de lei; 40 la sută pentru cei cu venituri între 920-1.040 de lei; 30 la sută pentru cei cu venituri între 1.040-1.160 lei pe lună; 20 la sută pentru cei cu venituri între 1160-1280 de lei; 10 la sută pentru cei cu venituri între 1.280- 1.386 lei/mem­bru de familie sau 2.053 de lei pentru per­soana singură. Există și un TEL VERDE pentru CONSUMATORUL VULNERABIL: 0800.86.86.22.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

6 ore ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

6 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

6 ore ago

Invazie de fake news pe rețelele de socializare. Utilizatorii sunt manipulați ca la carte de indivizi fără scrupule

Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deo­sebească o…

6 ore ago

Au ars ca torțele!

Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…

6 ore ago