Categories: Comunitate

Veţel: Ajutor pentru încălzire, prin legea consumatorului vulnerabil

Magdalena Șerban

Administrația publică din Vețel anun­ță cetățenii că depunerea so­li­citărilor p­entru ajutorul de încălzire con­form prevederilor legale privind sta­bilirea măsurilor de protecție so­cia­lă pentru consumatorul vulnerabil se poate face pe întreg parcursul se­zo­nului rece (01.11.2022-31.03.2023). Sprijinul se adresează tuturor celor care au venituri reduse și se înca­drează în condițiile impuse de stat. Termenul de depunere stabilit a fost 15 octombrie 2022, așa că cei care nu s-au încadrat vor avea unele modi­ficări.

Lunar, în termenii stipulați
„Începând cu data de 1 noiembrie 2022, se va acorda ajutorul lunar pen­tru încălzirea locuinței pentru sezonul rece 2022-2023, conform prevederilor Legii consumatorului vulnerabil. Amin­tim că toţi cei care vor să beneficieze de acest sprijin și nu l-au solicitat până la ora actuală trebuie să depună ce­rerile și declarațiile pe propria răs­pun­dere. În cazul în care mai sunt persoane care fac parte din cate­go­riile vul­ne­ra­bile și care ar putea primi ajutorul pen­tru încălzire în timpul sezonului rece pot depune în continuare actele și vor primi ajutorul începând cu luna depunerii cererii, dacă au depus actele până pe data de 20 a lunii respective. Dacă de­pun actele după data de 20, aju­torul va fi oferit de luna ur­mă­toare, iar dacă benefi­ciază și de ajutor social, cei care depun cererile vor beneficia de ajutorul de încălzire din luna de­pu­ne­rii cererii, asta dacă aju­torul a fost stabilit în acea lună. Practic, pentru cei care depun cererile mai târziu, aju­torul pentru în­căl­zire va fi în continuare acordat, numai că valoarea acestuia va fi mai mică și nu va acoperi toată perioada sezonului rece. Ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru com­pen­sarea pro­centuală se suportă din bu­getul de stat. Cererile se pot depune direct la sediul primăriei sau pot fi transmise în format elec­tronic (e-mail primaria.vetel@gmail.com) ori prin poștă și ulterior vor fi semnate în original (adresă: sat Vețel, Strada Mihai Eminescu, nr. 256, Cod poștal: 337525). Vă aștep­tăm”, a afirmat primarul co­munei Veţel, Ioan Hențiu (foto). Rea­mintim că de acest ajutor pot be­neficia persoanele din familii vulne­rabile, mai exact care obțin un venit mediu net lunar de până la 1386 de lei/persoană. În cazul per­soanelor singure, venitul trebuie să fie de până la 2053 de lei. Bineînțeles, există și alte condiții, acordându-se nu­mai pentru un singur sistem de în­că­l­zire; numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea lo­cu­in­ţei; numai pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de re­şedinţă); numai titularului contractului/ convenţiei in­dividuale încheiat/înche­iate cu furnizorul; numai consu­ma­to­rilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la fur­ni­zarea energiei termice sau a gazelor natu­rale şi au contracte valabile de furni­zare a ener­giei e­lectrice (în cazul solicitării aju­to­rului pentru în­călzirea cu ener­gie electrică).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago