Vețel: Drum important, reabilitat
Magdalena Șerban
Administrația publică din Vețel se bucură de una dintre cele mai bune vești pentru comunitatea locală, și anume faptul că s-au finalizat lucrările de reabilitare, prin turnare de covor asfaltic, a sectorului de drum dntre Vețel și Muncelu Mic, parte a D.J. 708 D Vețel-Feregi.
Deschidere către lume
„Prin modernizarea DJ 708 D se va facilita conexiunea dintre cele 4 sate de munte ale comunei, mai exact Vețel-Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bîrzii și localitatea de centru, plus cu municipiul reședință de județ – Deva. De asemenea, se va asigura conectarea cu rețeaua națională – DN7, drum național modernizat deja și sectorul de autostradă Sibiu-Nădlac. Lucrările, efortul bugetar și logistic ale Consiliului Județean Hunedoara (administratorul drumului), realizate și în urma demersurilor noastre, vor conduce pe viitor la asigurarea traficului rutier în condiții de siguranță și confort, inclusiv pentru locuitorii din comunele învecinate, la stimularea dezvoltării economice și turistice a acestei zone, la punerea în valoare a potențialului cultural, a monumentelor istorice și a tradițiilor conservate aici, din generație în generație.
Mulțumim Consiliului Județean Hunedoara, în numele cetățenilor și al tuturor utilizatorilor drumului, una din porțile de acces în Ținutul Pădurenilor.
Investițiile în proiecte de infrastructură sunt esențiale pentru o creștere economică stabilă . Efectele nu sunt doar economice, ci și sociale, pe termen lung. Fără sprijin județean, e greu ca o primărie să ducă singură greutățile. De aceea mulțumim pentru întreaga susținere”, a transmis primarul din Vețel, Ioan Hențiu (foto).