Magdalena Șerban
Administrația publică din Vețel a încheiat anul 2022 cu un plus investițional, fiindu-i aprobat proiectul depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) privind realizarea infrastructurii TIC – sisteme inteligente de management local.
Digitalizare pentru siguranță și eficiență
„Demersul accesat are mai multe componente. În primul rând e vorba de implementarea unui sistem de supraveghere video și de siguranță a spațiului public ce va permite monitorizarea prin Internet a perimetrelor care acum au nevoie de o atenție mai sporită. Prin instalarea acestui sistem video inteligent si a unui centru de monitorizare în timp real, vom rezolva multe dintre problemele ce țin de infracționalitate, depozitare deșeuri în locuri nepermise, etc. Ca peste tot, și noi ne confruntăm cu oameni care nu țin cont de legi, reguli sau spirit civic. Totodată, mai discutăm de dotarea cu echipamente și aplicații pentru managementul local. Implementarea sistemelor de management al calității și performanței conduce la optimizarea fluxurilor de lucru în cadrul primăriei, îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților personalului. Asta semnifică rapiditate în executarea sarcinilor de serviciu, eficiență și acuratețe. De asemenea, tot prin acest program au mai fost repartizate în mod automat două stații de reîncărcare electrică cu minimum două puncte de reîncărcare/stație și o putere instalată de minimum 50 KW. Cu ajutorul lor se va asigura buna funcționare a microbuzelor electrice, noi solicitând tot prin PNRR achiziționarea a 3 microbuze electrice pentru transportul elevilor (două de capacitate de 8+1 locuri și unul de 16+1 locuri). Valoarea totală a proiectului de finanțare este de 2.195.407 de lei (TVA inclus). În mod cert nu ne oprim aici cu abordarea axelor de finanțare. Fie că sunt europene, guvernamentale sau din au alte surse financiare, dorim să dezvoltăm comuna pe fiecare segment în parte, așa că nu le vom rata. În 2023 trebuie să ducem la bun sfârșit ce am început în materie de lucrări (pandemia și urmările ei au generat o lipsă acută a forței de muncă mai ales în sectorul construcțiilor și am resimțit asta, din plin, concretizându-se prin întârzieri). Apoi, mai sunt multe alte aspecte de fixat, inclusiv alocările pe capitole bugetare. Abia după vom cunoaște exact ce și cum ne permitem din visteria proprie. Prioritare sunt funcționarea corectă, dar și asigurarea cotelor de cofinanțare și a cheltuielilor neeligibile de la proiectele câștigate”, a apreciat primarul din Vețel, Ioan Hențiu (foto). Edilul speră ca anul ce a debutat nu demult să fie unul rodnic și să nu mai aducă provocări epidemiologice ori de altă natură cu impact major.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…