Veţel: şcoală şi sală de sport ultramoderne
Magdalena Şerban
Conducerea comunei Veţel a câştigat o finanţare nerambursabilă (2.735.691 lei) pentru extinderea, modernizarea şi dotarea şcolii gimnaziale din satul principal, la ora actuală investiţia aflându-se în procedura de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor. Totodată, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), un alt obiectiv va prinde contur, şi anume o sală de sport modernă.
„În cazul primului program investiţional, vorbim de o suprafaţă utilă totală de 390.23 metri pătraţi. După cum se ştie, clădirea şcolii nu îndeplineşte în totalitate criteriile de confort, respectiv necesarul minim de spaţii pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor specifice. Proiectul de modernizare cuprinde lucrările de construcţii – montaj şi instalaţii privind reabilitarea infrastructurii, fără modificarea funcţionalităţii iniţiale, înlocuirea parţială a şarpantei şi învelitorii plus accesorii, extinderea corpului principal şi construcţia unui etaj, canalizare, alimentare cu apă, instalaţii termice interioare, centrală termică pe gaz etc. Instituţia de învăţământ va beneficia de patru săli de clasă în plus faţă de cele existente şi grupuri sanitare aferente. Pe lângă construcţia efectivă, proiectul mai prevede achiziţionarea şi montarea unor echipamente şi dotări specifice (climatizare, bănci, scaune, table şcolare moderne etc.)”, a afirmat Ioan Henţiu (foto), primarul din Veţel.
Pe de altă parte, comuna se va putea mândri cu existenţa pe teritoriul său administrativ a unei săli de sport şcolare moderne, unde elevii îşi vor putea desfăşura orele de educaţie fizică sau se vor putea organiza diverse activităţi, antrenamente şi competiţii de profil, fiind aprobată cererea administraţiei publice pentru construirea unei săli de sport cu 102 locuri.
,, Va fi în incinta şcolii gimnaziale din localitatea centrală, pe o parte din amplasamentul actual al terenului de sport cu iarbă. După ce în cursul anului 2019, Consiliul Local Veţel a adoptat o hotărâre prin care a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin CNI, pe bază de protocol, a terenului necesar realizării obiectivului de investiţii, în prezent se desfăşoară procedura de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor, a căror valoare este de 6.479.584 de lei. Noi trebuie să asigurăm din bugetul propriu cheltuielile privind racordurile la utilităţi (energie electrică, apă, canalizare, gaz etc), precum şi suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea materialelor şi organizarea şantierului. Secundare mai sunt vestiarele pentru fete, băieţi, antrenori/profesori, oficiu, hol şi duşuri, iar conexe sunt tribună cu 102 locuri, grupuri sanitare, spaţii tehnice şi centrală termică. Ce mă bucură este faptul că roadele strădaniei noastre de a face cât mai multe din bani europeni sau din orice altă sursă de finanţare străină de visteria comunală s-au văzut în timp şi continuă să se materializeze altele noi ”, a mai declarat primarul comunei Veţel.