Magdalena Șerban
Dincolo de noile posibilități de finanțare a proiectelor de modernizare ce se anunță pe diverse axe cu precădere europene, primarii mizează și pe alocările bănești din acest an. Un rol esențial îl au veniturile.
Încasările la termen, ideale
„Anunțăm comunitatea că indiferent de metoda de plată ce se vrea abordată (în numerar sau cu card, la sediul primăriei ori prin virament bancar), la achitarea integrală a dărilor pentru 2022 vom acorda bonificația de 10 procente. La fel ca și alte primării, avem restanțieri pe care îi somăm, sunt greutăți în recuperarea amenzilor, dar pentru toate acestea urmăm traiectoria legală, impusă prin cadrul de specialitate. Unii sunt plecați din zonă, alții mai uită sau nu vor ori nu dau importanță. Cert este că pentru a demara noi investiții, pe lângă finanțările pe care reușim să le obținem de la Uniunea Europeană sau pe liniile guvernamentale, tot e mare nevoie de bani pentru a asigura cofinanțările la aceste demersuri, a face studii de fezabilitate pentru abordarea unor obiective majore, a susține cheltuielile considerate neeligibile, avize, dirigenție de șantier etc. Deci oricum, visteria proprie ne rămâne un aliat de nădejde fără de care ne e greu să purcedem la drum, indiferent care început de an e în calendar. Rog cetățenii să conștientizeze aceste aspect și apelez la spiritul lor civic. Mulțumesc acelora care deja au făcut-o, în număr mare „, a spus primarul din Vețel, Ioan Hențiu (foto). O altă cerință administrativă ține de actualizarea datelor în cadrul registrului agricol, concomitent lucrându-se și la transpunerea acestuia în format digital “Cetățenii vin la primărie pentru modificări, iar acum având în vedere că se lucrează la cadastrarea sistematică, orice operațiune imobiliară se realizează doar dacă este măsurată și întabulată, CF-ul fiind foarte important pentru ca scripticul să fie identic cu fapticul. Așa, se evită suprapunerile (am avut cazuri) ori certitudinea asupra proprietății”, afirmat edilul.
Top 3
Pe de altă parte, orice mutare în domeniul investițional depinde de mai mulți factori. “Deocamdată, ne concentrăm să terminăm lucrările pe care le avem în derulare pe diverse programe de finanțare. Extinderea școlii ne-a pus câteva obstacole, momentan obiectivul fiind în procedură de licitație deoarece am fost nevoiți să reziliem contractul parafat cu primul constructor, așa că e probabil să nu finalizăm anul acesta. Căminele culturale, canalizarea la Mintia, grădinița și primăria trebuie să le ducem la îndeplinire. Însă vom face și alte studii de fezabilitate, pregătindu-ne pentru finanțările nerambursabile ce urmează să fie puse în circuit (la ora actuală nu e apărut vreun ghid concret și oficial) „, a încheiat Ioan Hențiu.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…