Veteranii atletismului, din nou pe podium
Petru Ambruş (foto) (78 de ani) şi Eugen Cârlejan (68 de ani) au reuşit să fie prezenţi pe podium şi la ediţia 2015 a Campionatului Naţional de Sală Masters al atleţilor veterani din România.
Trei medalii
Cele mai bune rezultate le-a obţinut Petru Ambruş, din Lupeni, care a câştigat o medalie de aur şi una de bronz. Sportivul din Valea Jiului a triumfat în proba de triplusalt şi s-a situat pe treapta a treia a podiumului de premiere la finalul cursei de 80 metri. „Am participat la competiţia de la Bucureşti după o lună în care nu m-am antrenat şi am stat mai mult la spital, pentru că am avut probleme de sănătate. Treptat, mi-am revenit şi am reuşit să îmi îndeplinesc obiectivele. La finele acestei săptămâni vreau să particip şi la concursul de schi pentru veterani din Straja. Le mulţumesc domnilor Vasile Lăcătuşu, Emil Părău, Teofil Dobrean, Constantin Dicu, pentru sprijinul financiar pe care mi l-au oferit”, a declarat proaspătul campion al României, Petru Ambruş.
Eugen Cârlejan, de la CS Vulcan, a obţinut locul doi, devenind vicecampion naţional în proba de trei kilometri marş. „Pentru mine a fost o probă nouă, dar m-am pregătit intens pentru acest eveniment”, a afirmat şi Eugen Cârlejan, care s-a aflat la concursul cu numărul 207 din carieră.
Competiţia s-a desfăşurat la Bucureşti şi a aliniat la start peste 200 de atleţi din întreaga ţară.