Veteranii de război hunedoreni ajută sinistraţii
Livia Botici
Asociaţia Veteranilor de Război, filiala Hunedoara, s-a solidarizat cu sinistraţii şi le-a donat bani, alimente şi îmbrăcăminte.
Ajutor de 1.800 de lei
Încă din momentul în care primele viituri au produs pagube în gospodăriile oamenilor din Moldova, membrii Asociaţiei Veteranilor de Război din Hunedoara au hotărât că şi ei trebuie să dea o mână de ajutor celor aflaţi la necaz. „Noi ne-am implicat încă din primele zile ale inundaţiilor în ampla acţiune de ajutorare a sinistraţilor. Astfel, Asociaţia Veteranilor de Război a donat suma de 1.000 de lei, iar membrii biroului executiv au contribuit, în nume personal, cu câte 800 de lei. De asemenea, s-au luat măsuri ca prin subfilialele de la nivelul municipiilor şi oraşelor, să se colecteze îmbrăcăminte şi produse alimentare, care au fost deja trimise sinistraţilor din Moldova. Chiar şi în perioada care va urma, noi vom derula această acţiune, iar toţi cei care vor să facă donaţii, se pot adresa asociaţiei noastre”, a declarat George Homoştean, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Hunedoara.