Categories: Actualitate

Veterinarii au rămas fără sporuri

Nicolle Ebner

Veterinarii din judeţul Hunedoara au rămas fără salarii de merit, fără plata orelor suplimentare şi fără primele de vacanţă şi fără cei doi la sută din fondul de salarii. În schimb, au şansa ca în acest an, cel puţin, să-şi păstreze cu toţii locurile de muncă.

Concedii neplătite, eşalonate până la finele anului
Directorul coordonator al Direcţiei Sanitar Veterinare din judeţul Hunedoara, Mihail Rudeanu, spune că se luptă din răsputeri să nu ajungă în situaţia de a concedia o parte din personalul instituţiei judeţene, conform noilor „directive” de la Bucureşti, privind reducerea cheltuielilor cu personalul. „Am transmis la Bucureşti strategia noastră, prin care am decis că mai bine acordăm câte două zile de concediu neplătit, în fiecare lună, până la sfârşitul anului, ca să menţinem întreg personalul. Nu doresc să creez şomeri, ci să stabilizez locurile de muncă şi vreau să depăşim această criză, făcând front comun. Pe termen lung, păstrarea locurilor de muncă, bineînţeles, cu sacrificiile de rigoare, ne avantajează pe toţi şi nici activitatea instituţiei nu va fi afectată”, a declarat Mihail Rudeanu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Mai bine bani mai puţini, decât fără serviciu
Sacrificiile de care amintea directorul DSV Hunedoara sunt destul de mari şi produc un gol semnificativ în bugetele veterinarilor. Legal, aceştia au primit, în 2008, 21.000 lei pentru orele suplimentare prestate, 233.000 prime de doi la sută din fondul de salarizare, iar 15 la sută din personalul existent, la recomandarea directorului, a primit salarii de merit în valoare de 64.000 lei. În total, 318.000 lei în plus pe lângă salariile aferente anului 2008. Din această lună, se schimbă foaia. Potrivit directorului Mihail Rudeanu, angajaţii DSV Hunedoara nu vor mai primi nici o astfel de bonificaţie financiară, iar în schimbul orelor suplimentare se vor acorda zile libere. La un calcul sumar, conducerea DSV Hunedoara spune că, pentru următoarele cinci luni, valoarea cheltuielilor cu personalul se reduce cu 481.000 lei.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Bun manager Rudeanu asta si pe timpul cat a fost presedinte la Consiliul Judetean nu a realizat NIMIC, ba dimpotriva s-a preocupat de bunastarea familiei!!!

  • Are dreptate d-l Nelu.Tov.Rudeanu Mihail Niculae respecta reducerile de salarii si posturi prin noi angajari.Asfel a angajat un medic la Sanatate animala cu contract pe perioada determinata,iar cu firma de consultanta a unui recent pensionar fost angajat la Siguranta Alimentelor din cadrul DSVSA-ului, a incheiat un contract de colaborare si ii plateste bani lunar.

  • Foarte tare tov. Rudeanu! Pe cat facem pariu ca vor fi dati oamenii afara? Prietenul angajat ca si "consultant", tov Socaciu nu a reusit sa-si puna la punct afacerile cat a lucrat si acum il ajuta pe tov. director ca el, saracu, nu stie sa conduca instituia. Te apuca jalea!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un abonat la fon­durile statului s-a plâns recent că nu mai…

5 ore ago

Bulina albă

Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că susține dezvoltarea turismului în comuna pe care…

5 ore ago

Bulina neagră

Maria J., din municipiul Deva Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

5 ore ago

Normalitatea a învins: În buletin rămân doar sexul masculin și feminin!

După presiunea constantă, guver­nul a fost forțat să renunțe la agenda neo­marxistă care încerca să…

5 ore ago

„Legea fugarilor” a fost promulgată. Condamnații care se sustrag executării pedepsei cu închisoarea vor fi acuzați de evadare

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a pro­mulgat recent legea potrivit căreia se consideră evadare şi fapta…

5 ore ago

Catedrala Mântuirii Neamului a „absorbit” de 5 ori mai mulți bani decât Spitalul pentru copiii bolnavi de cancer

De la începerea lucrărilor, în 2010 şi până în momentul de faţă, în Catedrala Mântuirii…

5 ore ago