La 1 februarie 2013, au demarat alegerile în organizaţiile locale ale social -democraţilor, iar pe 7 aprilie, va fi convocată conferinţa judeţeană de alegeri. Ieri, organizaţia PSD din municipiul Hunedoara şi-a ales conducerea pe o perioadă de doi ani.
Deputatul Carmen Hărău, aplaudată la scenă deschisă
La eveniment, au participat şefii de organizaţii de partid din municipiul Hunedoara, liderii PSD de la judeţ, deputatul PNL Carmen Hărău, primarul Viorel Arion, lideri sindicali. În momentul în care deputatul liberal Carmen Hărău a intrat în aula Facultăţii de Inginerie din Hunedoara, locul unde s-au desfăşurat alegerile, toţi cei prezenţi au aplaudat-o puternic, semn că ea este foarte iubită de către hunedoreni. Viceprimarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), a fost ales pentru al treilea mandat în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Hunedoara a PSD, cu 184 de voturi. La alegeri, au participat 192 de delegaţi. Bobouţanu a avut şi un contracandidat, pentru postul de preşedinte al organizaţiei, pe Ion Stamatoiu, care însă a obţinut doar opt voturi. „Organizaţia PSD din Hunedoara trebuie să lucreze în folosul comunităţii, nu să-şi facă imagine. Sperăm ca programul politic al USL să se aplice şi în municipiul Hunedoara”, a declarat Dan Bobouţanu, preşedintele organizaţiei municipale Hunedoara a PSD.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…