Viceprimarul municipiului Orăştie, Dorin Popa (foto), a ajuns în centrul unui scandal, provocat chiar de el, la o pensiune în localitatea Moeciu. Acesta, împreună cu nişte prieteni, a petrecut minivacanţa de 1 Mai în Moeciu, însă lucrurile au degenerat, după ce omul s-a îmbătat şi a început să se certe cu personalul şi proprietara pensiunii.
I-a agresat pe chelner şi pe patroana pensiunii
Administratorul Pensiunii „La Perla”, din Moeciu, Diana Croitoru, a sunat la redacţie şi ne-a relatat cum viceprimarul din Orăştie, Dorin Popa, a reuşit să strice distracţia celor care au ales să-şi petreacă minivacanţa de 1 Mai la respectiva pensiune. Acesta a tras la localul amintit, împreună cu soţia şi câţiva prieteni de familie. Bucuria personalului de la pensiune că au parte de oaspeţi veniţi de departe li s-a transformat nu peste mult timp în amărăciune. Iată ce declară proprietara localului: despre cele întâmplate: „Mă aflam în bucătăria pensiunii, supravegheam toată treaba angajaţilor, când a apărut un client şi s-a postat în uşă. Dintr-o dată, el l-a îmbrâncit pe unul dintre chelneri, pe care l-a împins câţiva metri, din uşa bucătăriei, până în celălalt capăt al încăperii. Când am văzut ce se întâmplă, m-am dus spre el, încercând să aplanez situaţia şi să-l scot de acolo pe bărbatul recalcitrant. Numai că el ţipa de mama focului. Într-o clipă, acesta m-a prins de mâini, mi-a răsucit mâna dreaptă, iar la mâna stângă, mi-a provocat echimoze. Am reuşit, într-un final, să ajung în sala restaurantului şi am sunat imediat la dispeceratul firmei de pază cu care avem contract. Bărbatul însă voia în continuare să mă lovească, deoarece nu i-am permis să aducă băuturi alcoolice în restaurant. El era băut. M-a ameninţat, spunându-mi că voi vedea eu ce păţesc, pentru că el este primar în Orăştie. Apoi, m-am informat că se numeşte Dorin Popa şi, de fapt, este viceprimarul municipiului Orăştie. În fine, m-a ameninţat şi că va trimite ANAF-ul la pensiune, pentru că soţia lucrează în această instituţie. Este inadmisibil ca o persoană, mai ales că deţine o funcţie publică, să se poarte în halul acesta. Nu mi-e frică de nimic, avem o afacere cinstită şi vrem să oferim condiţii cât mai bune clienţilor. Asta nu înseamnă însă că un viceprimar face ce vrea el la noi la pensiune şi îşi bate joc de munca noastră. În plus, ameninţările cu ANAF-ul nu îşi au locul, pentru că nu e normal să ameninţi, cum îţi trece prin cap, cu instituţiile statului şi să ai un asemenea comportament. Ce poate să le ceară acest om, care deţine funcţia de viceprimar la Orăştie, locuitorilor acestui oraş, când el se poartă în acest hal?”, a declarat Diana Croitoru, administratorul Pensiunii „La Perla” din Moeciu.
Precizăm că femeia a făcut plângere la Poliţie, în care a scris toată întâmplarea, pe care ne-a relatat-o şi nouă. De asemenea, în procesul verbal al reprezentanţilor firmei Morani Security SRL, din Braşov, care asigură paza pensiunii, se arată că viceprimarul Dorin Popa a fost scos afară din pensiune de către agenţii firmei, acesta „fiind recalcitrant şi ameninţând că este de la ANAF şi va călca în picioare” pe administratoarea localului.
Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, viceprimarul Orăştiei ne-a declarat că a fost de 1 Mai la pensiunea „La Perla” din Moeciu, cu familia şi prietenii, dar că nu a făcut nici un scandal. „Ne-am enervat că nu am fost serviţi nici în două ore şi am plecat cu toţii de acolo. Nu am ameninţat cu ANAF-ul, am spus doar că voi reclama la Protecţia Consumatorului, dar nu am făcut-o”, a afirmat Dorin Popa.
În replică, Diana Croitoru susţine că grupul din Orăştie a fost servit la timp şi că vrea să se afle adevărul despre ceea ce a făcut viceprimarul din Oraşul Paliei acolo. „O asemenea situaţie nu trebuie trecută cu vederea. Într-o societate civilizată, un gest ca al viceprimarului din Orăştie trebuie taxat, astfel ca alţii să nu mai sufere de pe urma unor persoane ca acest bărbat”, a afirmat administratorul pensiunii din Moeciu.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Al dreaq viceprimar, numai liberalii se dau in stamba in gazeta asta.
foarte bine a facut proprietara pensiunii .
Cea mai buna oferta de lucru! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: geta.iacob97@yahoo.com

bravo domnule viceprimar.daca e adevarat ce ati facut va sta foarte bine.
proprietara isi face reclama?!
deocamdată, cuvântul unuia împotriva cuvântului celuilalt. oricum, cunoscându-l cât de cât pe dl. Popa, nu prea îmi vine a da crezare fazei cu agresarea patroanei, echimoze etc... Ceva a fost acolo, e clar, dar localul era chiar pustiu, niciun martor pe acolo să ne spună ceva?...
Asa credeti ca-ti faci reclama?Nu stimate domn,nu-i reclama...am documente care atesta ceea ce a fost prezentat in ziar...si o plangere penala...din pacate daca iei atitudine impotriva acestor "fruntasi" ce ne conduc asta-i reclama?!
Am trimis redactiei documentele de la politie si de la firma de paza si declaratiile celorlalti turisti...hmmm...surpriza..acesta-i respectabilul domn Popa!!!Sper ca cetatenii sa stie ce edil au...familia sa (2 fetite si sotie) sigur stiu deja!!!