Viceprimarul liberal din Veţel, înlocuit
Un social democrat ocupă postul de viceprimar al comunei Veţel, după ce liberalul Ioan Cancelare a fost revocat din funcţie la propunerea unor aleşi locali.
Primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu, a confirmat înlocuirea liberalului Ioan Cancelare din funcţia de viceprimar în ultima şedinţă de consiliu local. Motivele care au stat la baza acestei revocări şi invocate de consilierii care au cerut schimbarea vicelui sunt legate de activitatea acestuia şi nu de culoare politică, susţine primarul. ”Este adevărat, a fost pe ordinea de zi schimbarea viceprimarului şi s-a aprobat, iar acum urmează validarea hotărârii. Noul viceprimar al comunei este Francisc Gaspar”, a declarat primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu. Edilul respinge ideea că viceprimarul liberal a fost eliberat din funcţie din cauza divergenţelor de la nivel judeţean dintre PSD şi PNL. ”Noi nu ne ocupăm de răzbunări, a fost vorba de o propunere pe ordinea de zi, s-a votat şi nu este vorba de nici un fel de răzbunare. Propunerea de schimbare s-a făcut în baza unor justificări ale consilierilor pe care nu le comentez eu”, a mai precizat primarul comunei Veţel. (M. Gânju)