Categories: ActualitateFlash

Viceprimarul Marius Surgent, aproape de excludere din PNL

Sorina Popa

La sfârşit de mandate, unii dintre politicieni îşi dau în petec. Deşi patru ani nu s-a evidenţiat printr-o muncă susţinută în folosul comunităţii locale, potrivit funcţiei deţinute în cadrul Primăriei Deva, viceprimarul liberal Marius Surgent (foto) a declarat zilele acestea că îl susţine pe Florin Oancea, candidatul ALDE la Primăria Deva, nu pe colegul său de partid, primarul Petru Mărginean. Zvonurile cum că viceprimarul liberal Surgent va sări în barca ALDE, coordonată de fostul preşedinte al CJ, s-au adeverit. Numai că, dacă ar fi fost cinstit, Surgent ar fi demisionat mai devreme, fiind liber să meargă cu cine vrea la alegeri. Dar, tocmai pentru a nu-şi pierde postul de viceprimar, de unde se pare că are şi ceva foloase, el nu a demisionat până acum.

„Nu oamenilor lui Ţîmpău”
Marius Surgent rămâne în istoria Primăriei Deva ca viceprimarul care nu a prea făcut mare brânză, urmărindu-şi doar propriile interese. În aceste condiţii, lucrurile decurg conform aşteptărilor. Azi, liberalii se întrunesc în şedinţă ca să hotărască  excluderea lui Surgent din PNL. Ca atare, el îşi pierde, deşi puţin probabil să se mai poată face demersurile în acest sens, funcţia de consilier local Deva şi  pe cea de viceprimar. „Nu pot să susţin în campanie oamenii lui Bogdan Ţîmpău. Şi eu, şi încă mulţi colegi liberali îl vor susţine pe Florin Oancea pentru funcţia de primar al municipiului Deva. Consider că doar el ne poate reprezenta interesele de liberali”, a declarat Marius Surgent pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

După muncă, şi răsplată
Deputatul Bogdan Ţîmpău a afirmat că viceprimarul Surgent a fost sancţionat în urmă cu câteva luni, tocmai pe motivul campaniei pentru organizaţia ALDE. „De data asta, vom propune excluderea lui din partid. Când avea activitate, el făcea campanie pentru ALDE. Oricum, el nu se afla pe un loc eligibil şi, probabil, de aceea a schimbat formaţiunea politică. Vor urma şi alte excluderi”, a declarat Bogdan Ţîmpău, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL. De partea cealaltă, Marius Sanfirişca, copreşedinte al ALDE Hunedoara, a declarat că Marius Surgent nu s-a înscris încă în partidul său. „Nu a semnat încă o adeziune. Noi am conturat listele, nu ştim dacă el va candida pe vreo listă”, a spus Sanfirişca. Potrivit unor surse din ALDE, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Tiberiu Balint, este şeful de campanie al lui Florin Oancea. Rând pe rând, liberalii cu probleme penale, dar şi cei care nu au făcut mare brânză pe posturile în care au fost promovaţi de partid, se înscriu în ALDE.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • PNL A MURIT DE MULT. Nu doar in judet, ci si in Tara.
    O parte s-a vandut PDL (in judet - Tampau).
    Cealalta (mai greoaie in miscari , dar si mai conservatoare ci circumspecta) acum trece la ALDE.
    Pacat de inocentii care au mai crezut sincer in PNL ul istoric.
    Dar , cine sa mai invete istorie dupa 1990 ? sau orice altceva.
    Asta e motivul adevarat pentru care a plecat Crin Antonescu.
    Nu cresterea partidului, ci imposibilitatea de a controla "gastile" formate si devenite extrem de puternice (conduse presedintii de CJ).
    Acum sa vedem ce fac PSD ci Dragnea si PDL (sub facelift PNL) cu Blaga (si purrrtatoarrre de cuvant Gorrrghiu) ???
    Oricum, nu ne asteptam la mare lucru, pentru ca in mare , apucaturile si serpisorii au ramas.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago