Viceprimarul Marius Surgent, în pericol de a fi schimbat

Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, aşa s-ar putea traduce lupta din Consiliul Local Deva dintre social democraţi şi liberali.
După ce aceştia din urmă au reuşit debarcarea viceprimarului PSD, Ovidiu Moş, cu ajutorul PP-DD, acum a venit rândul social-democraţilor să schimbe vicele liberalilor, tot cu ajutorul Partidului Poporului. Social democraţii hunedoreni încă nu au iniţiat un nou proiect prin care să ceară schimbarea viceprimarului liberal al municipiului Deva, Marius Surgent (foto). „Decomandată, trebuie să vedem ce facem, ce alianţe realizăm. Încă n-am hotărât să iniţiem proiectul acesta. Nu pot spune că am hotărât ceva, dacă nu s-a întâmplat aşa”, a declarat preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor. Preşedintele PP-DD Hunedoara, Marian Muntean, spune că va respecta decizia partidului, iar cei care vor impune linia sunt liderii de la centru. „Am avut o discuţie cu cei de la Bucureşti şi a rămas să vină secretarul general al PP-DD aici, să negocieze cu PSD, să încheie şi un protocol scris. Nu vreau să intru în discuţii, dacă vine şi rezolvă totul Liviu Neagu (n.r. – secretarul general al PP-DD), totul este ok. Eu voi respecta decizia pe care o va lua împreună cu conducerea organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD”, a declarat Marian Muntean. Pe de altă pare, acesta şi-a intrat ieri în atribuţii după ce i-a fost predat biroul de viceprimar al municipiului Deva. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • De ce pericol,caci nu sa nascut viceprimar.Profesia lui este AUTO,cindva era soferul lui Ifrim.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

12 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

12 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

12 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

12 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

12 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

12 ore ago