ActualitateFlash

Viceprimarul Ovidiu Moş sare la gâtul şefului Gărzii de Mediu

02 mosseverSorina Popa

Viceprimarul municipiului Deva, Ovidiu Moş (foto stânga, PSD) a declarat, ieri, că primăria va depune o plângere penală împotriva şefului Gărzii de Mediu Hunedoara, Bogdan Sever (foto dreapta). Moş este nemulţumit, după ce Bogdan Sever a dispus 16 controale la Primăria Deva, în perioada decembrie 2012-mai 2013.
Controale în lanţ
„Este inadmisibil ca Bogdan Sever să hărţuiască în asemenea hal primăria. Garda de Mediu a amendat o societate la care acţionar este Consiliul Local Deva, cu 30.000 de lei. Dar problema nu era de competenţa Gărzii de Mediu, ci a Agenţiei de Mediu, în acest caz. Este vorba de societatea Aqualand, care a fost amendată. E un abuz în serviciu din partea şefului Gărzii de Mediu Hunedoara”, a declarat viceprimarul Ovidiu Moş. Acesta a mai afirmat că va cere retragerea sprijinului politic pentru Bogdan Sever. „Voi propune colegilor din organizaţia PDS Deva să i se retragă sprijinul politic lui Bogdan Sever. Vreau să-l întreb pe Sever, câte controale a făcut, anul acesta, la combinatul siderurgic din Hunedoara, sau la alte firme din judeţ? La Primăria Deva a efectuat 16 verificări”, a adăugat Ovidiu Moş.
Mai întâi în organizaţie, apoi în afară
Contactat, Bogdan Sever a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că nu s-a efectuat nici un control gratuit la Primăria Deva, ci toate verificările s-au făcut în urma unor sesizări. „Nu comentez afirmaţiile făcute de Ovidiu Moş”, a spus Bogdan Sever. La rândul său, preşedintele PSD Deva, senatorul Cosmin Nicula, a afirmat că ar trebui, mai întâi, ca propunerile de genul celei făcute de Ovidiu Moş, legată de retragerea sprijinului politic, să fie anunţate în interiorul organizaţiei şi apoi în presă. „Îi rog pe colegii mei să vină cu propunerile în şedinţele noastre, apoi să le facă publice”, a declarat senatorul Cosmin Nicula.
Bogdan Sever a fost numit în funcţia de şef al Gărzii de Mediu Hunedoara din partea PSD. În prezent, el este funcţionar public, fiind nevoit să renunţe la calitatea de membru de partid.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura