Viceprimarul PSD al Devei, Ovidiu Moş, luat la refec de conducerea organizaţiei municipale. Deocamdatã, avertisment şi supraveghere

Volodia Macovei

Ieri seara, după o şedinţă întinsă pe câteva ore, Biroul Executiv Municipal Deva al PSD a decis sancţionarea lui Ovidiu Moş (foto), care este şi viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ, pentru lipsă de activitate şi implicare, atât în activitatea de la primărie, cât şi în cea de partid.
O analiză previzibilă
La şedinţa de ieri a participat şi preşedintele Organizaţiei Judeţene Hunedoara a PSD, deputatul Laurenţiu Nistor. Faptul că viceprimarul Ovidiu Moş va fi pus în discuţia organizaţiei devene, se ştia încă din dimineaţa zilei de ieri, dar liderii organizaţiei municipale Deva a PSD au refuzat să confirme această intenţie. În fapt, şi şedinţa în care s-a discutat activitatea consilierilor PSD din Deva, cu ţintă pe activitatea viceprimarului Ovidiu Moş, s-a dorit ferită de ochii presei.
Trebuie reamintit că, anul trecut, s-a mai discutat situaţia viceprimarului Ovidiu Moş, în relaţie cu dosarul Traian Berbeceanu, dar lucrurile au rămas în coadă de peşte, pentru că nu au fost argumente oficiale pentru sancţionarea lui. Despre activitatea necorespunzătoare a viceprimarului Devei, însă, se vorbeşte de multă vreme, dar abia acum social-democraţii deveni au decis să ia taurul de coarne.
Încă o lună de probă
La sfârşitul întâlnirii liderilor deveni ai PSD, preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, deputatul Laurenţiu Nistor, a declarat: „Unul din punctele discutate în şedinţă a fost legat de analiza activităţii consilierilor noştri din Deva şi, trebuie să spun, nu toţi şi-au făcut treaba cum trebuie. În cazul lui Ovidiu Moş, acesta a fost sancţionat de biroul executiv al organizaţiei PSD din Deva cu avertisment, pentru activitate necorespunzătoare în funcţia cu care a fost învestit”.
Legat de informaţiile presei, conform cărora Ovidiu Moş va fi pus sub observaţia organizaţiei de partid în următoarele 30 de zile, Laurenţiu Nistor a comentat: „În perioada următoare, el trebuie să demonstreze că este un profesionist, că ştie să se bată pentru interesele municipiului Deva şi, nu în ultimul rând, să reprezinte cu cinste şi demnitate organizaţia din care face parte. Când l-am prins că nu-şi face treaba, o va păţi”.
Ceea ce nu a confirmat liderul PSD este faptul că, dacă organizaţia deveană va considera necesar, în condiţiile în care Ovidiu Moş continuă să nu-şi facă treaba de viceprimar, se pare că acesta va fi propus inclusiv pentru excluderea din partid.

 

MesagerulHunedorean

View Comments

  • de-acord, dar voi astia care l-ati pus in discutie si sanctionat, voi cum va justificati activitatea de senatori, deputati si alte oratanii? voi ce-ati facut pt comunitatea pe care o reprezentati, mai mult decat nefericitu' asta de mos?

  • Cei care l-au sanctionat pe mos, au sabotat practic bugetul de stat ! Ar fi trebuit sa aiba in vedere ca personajul sanctionat era principalul contribuabil din oras, deoarece toti banii care-i facea in primarie din indemnizatii si mai ales din spagi, ai investea in bautura, iar de acolo se indestula maria-sa STATUL, tragandu-si accize, TVA, impozite etc. Free dutu ! Nu sabotati bugetul statului !

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

14 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

14 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

14 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

14 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

15 ore ago