Victor Ponta este aşteptat la Mina Lupeni

Încă nu se cunoaşte data la care premierul va veni în Valea Jiului, însă liderii PSD fac pregătiri pentru primirea candidatului lor la preşedinţie.
Candidatul PSD la preşedinţia ţării, premierul Victor Ponta (foto), îşi va anunţa vizita în Valea Jiului, pentru a discuta cu minerii în cadrul turneului său electoral, abia cu o zi sau două înainte de a o face. În funcţie de agenda sa, spun reprezentanţii PSD, astfel că este foarte posibil să ajungă săptămâna viitoare sau între cele două tururi de scrutin în Valea Jiului.
„Nouă ni s-a spus că se va şti în ziua în care vine sau maximum cu o zi înainte, dar aşteptăm ceva semnale. Încă nu ştim ce şi când, însă fie săptămâna viitoare, fie între cele două tururi va veni în Valea Jiului. Promisiunile sunt că va veni şi sperăm să se şi materializeze”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Radu Sorin, vicepreşedintele PSD Petroşani. Şi directorul general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara confirmă o posibilă vizită a lui Ponta în Valea Jiului, însă nici el nu ştie când va veni. Cert este că la Mina Lupeni, pregătirile sunt în toi, astfel ca premierul, în eventualitatea unei vizite în subteran, să aibă asigurate toate condiţiile de siguranţă.
Un alt candidat la prezidenţiale este aşteptat în zonă pentru a-i convinge pe mineri să-i dea voturile, respectiv Klaus Iohannis, candidatul ACL. Vizita acestuia ar fi trebuit să aibă loc înainte de primul tur, a explicat coordonatorul PNL Valea Jiului, Costel Avram, însă a fost amânată pentru al doilea tur de scrutin. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Mergi ba ca acolo l-o dus Vochitoiu si pe Diaconescu. speram sa nu te mai scoata niciodata, sa ramaneti impreuna cu Vilva Minei. Iar, intre voi, ramane sa hotarati care-i cu vulva si carei cu vilva. hai,pa!

Recent Posts

Fotbal Liga a III-a. Pregătire, implicare, cheia succesului

Într-o discuție purtată cu Milu Părău (foto), finanțatorul echipei de liga a III-a, discuție le­gată…

31 de minute ago

West Deva, aproape de o mare reușită. Hai, băieți, suntem alături de voi!

Cel mai important meci din ultima etapă din campionatul regular al ligii naționale de fotbal…

31 de minute ago

Turneu în Serbia

Echipa de handbal-junioare a CSM ”Mihai Viteazul” Vulcan, pregătită de Dani Brânzău, va participa, la…

32 de minute ago

Guvernul cu turul I, protestatarii cu turul II

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada elec­torală începe…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…

3 zile ago

Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…

3 zile ago