Categories: Sport

Victorie la echipe, fără strălucire la individual

Ciprian Marinuţ

Echipa de junioare a României, formată din cinci gimnaste de la CNS „Cetate” Deva, a câştigat la o diferenţă de jumătate de punct concursul bilateral cu formaţia similară a Franţei, desfăşurat la finalul săptămânii, în localitatea Haguenau (Franţa). La individual, tricolorele au fost mereu cu câte un pas în urma adversarelor, în condiţiile în care o singură gimnastă din lotul României a evoluat la toate aparatele.

Triumf la trei aparate, necaz la paralele
Cele cinci sportive componente ale Lotului Naţional de Junioare de la Deva au arătat că se află la un nivel promiţător înaintea Campionatelor Europene care vor avea loc în luna iunie, la Berna (Elveţia), având evoluţii de calitate şi sigure la acest concurs de verificare. Echipa tricoloră formată din Ioana Crişan (foto), Olivia Cîmpian, Alisia Botnaru, Carmen Ghiciuc şi Denisa Golgotă, toate  legitimate la CNS „Cetate” Deva, a acumulat 164.400 puncte şi a devansat Franţa, care a strâns 163,900 puncte. Gimnastele României au avut punctaje mai bune la sărituri (scor 42.400 –  42.100), bârnă (scor 41.750 – 41.450) şi sol (scor 41.550 – 40.450), dar au fost depăşite la paralele, unde scorul a fost 38.700 – 39.900. La individual, tricolorele au ocupat locurile doi, patru, cinci, opt şi 10, iar franţuzoaicele s-au clasat pe poziţiile unu, trei, şase, şapte şi nouă. Cel mai bun punctaj l-a obţinut Ioana Crişan, care a acumulat 54.400 puncte (13.800 la sărituri, 12.650 – la paralele, 14.050 – la bârnă şi 13.900 la sol) şi a fost a doua în competiţia individuală neoficială, după franţuzoaica Lorette Charpy – 54.900 (13.650 – 14.150 –  13.700 – 13.400). Carmen Ghiciuc a concurat la trei aparate şi a acumulat 40.700 puncte (13.200 – paralele, 13.700 – bârnă, 13.800 sol), fiind devansată de Morgane Osyssek – 51.500 (14.200 – 12.700 – 11.150 – 13.450) care a evoluat la toate aparatele. Celelalte trei componente ale echipei tricolore au obţinut următoarele punctaje: Alisia Botnaru 40.450 – (13.600 – sărituri, 12.850 – paralele, 14.000 – bârnă), Denisa Golgotă 28.500 (14.650 – sărituri, 13.850 – sol), Olivia Cîmpian – 23.250 (13.950 – sărituri,  9.300 – paralele). Rezultatul la general arată că România a avut o strategie bună de echipă, semn că antrenorii Nicolae Forminte, Liliana Cosma şi Florin Cotuţiu, ultimii doi de la CNS „Cetate”, care le-au însoţit pe gimnaste în Franţa au experienţă şi pricepere, ce pot îmbunătăţi performanţele individuale. În plus, obţinerea celei mai mari note din concurs prin Denisa Golgotă (14.650 – sărituri) şi a alte două note de 14.000 la bârnă din trei concurente arată că fetele au potenţial de a fi pe podium la Campionatele Europene. La precedentul Campionat European al Junioarelor care s-a desfăşurat la Sofia, în 2014, România a fost medaliată cu bronz la echipe cu un lot total diferit faţă de cel actual, iar Franţa a ocupat locul 7. Competiţia s-a desfăşurat în Complex Sportiv, care poartă numele celui mai titrat campion mondial al automobilismului şi fost gimnast, Sebastian Loeb, născut în Haguenau. A 31-a ediţie a Campionatelor  Europene va avea loc în perioada 1–5 iunie, la Berna, în Capitala Elveţiei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago