Victorie liberală la Asociaţia comunelor din judeţ
Primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui (foto) a fost ales ieri preşedintele Asociaţie Comunelor din România (AcoR), filiala judeţeană.
Alegerile pentru conducerea acestui organism politic se fac din patru în patru ani. Fostul primar al comunei Vălişoara, Mircea Rovinar a deţinut şefia AcoR, filiala Hunedoara, dar cum acesta nu a mai câştigat un mandat de edil, au fost organizate alegerile.
Astfel, ieri, Comitetul Director al AcoR-Hunedoara a votat. Liberalii au cinci membri în Comitetul Director al Asociaţiei, PSD tot cinci, iar Pro România un membru. Ovidiu Furdui a obţinut şapte voturi, fiind desemnat preşedintele AcoR-Hunedoara, în timp ce celălalt contracandidat, primarul comunei Sântămăria Orlea, Dumitru Oprean (PSD) a luat doar patru voturi. De asemenea, primvicepreşedinte al Asociaţiei a fost ales Damian Diniş, primarul comunei Băiţa, vicepreşedinţi sunt Victor Stoica, primarul din Pui şi Dumitru Oprean, edilul din Sântămărila Orlea, iar secretar, Mihai Irimie, primarul comunei Şoimuş. Mandatul conducerii este de patru ani. (S. Popa)