Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani a urcat pe locul patru în ierarhia Diviziei Naţionale şi şi-a asigurat calificarea în play-off, după victoria cu 40-15 din meciul cu Bucovina Suceava, disputat ieri, pe teren propriu, în cadrul etapei a 12-a. În urma acestei victorii concludente, pentru care au primit şi punct bonus ofensiv, „studenţii” au acumulat 26 de puncte şi i-au depăşit în clasament chiar pe cei de la Bucovina Suceava care au picat pe locul cinci, cu 22 de puncte. Pe primele trei locuri se află RC Bârlad (11 jocuri – 41 de puncte), CS Năvodari (11 jocuri – 34 puncte) şi Poli Agro Iaşi (9 jocuri – 32 puncte). În etapa a 13-a (penultima a sezonului regulat), programată sâmbătă, 23 august, Ştiinţa Petroşani va juca, în deplasare, cu CSUAV Arad, iar în runda a 14-a (ultima a sezonului regulat), de sâmbătă, 30 august, Ştiinţa Petroşani va întâlni, acasă, echipa RCM Galaţi, ocupanta ultimului loc în clasament.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…