Vindeau detectoare de metale, cu încălcarea legii
Un tânăr de 27 de ani din municipiul Hunedoara va fi anchetat penal pentru că a încercat să vândă contra sumei de 540 de euro un detector de metale pentru care nu avea toate documentele cerute de lege.
Hunedoreanul a fost prins în flagrant de poliţişti. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că tânărul a cumpărat aparatul din Spania şi îl deţinea legal, însă nu avea autorizaţia de comercializare a acestuia. Prin urmare, poliţiştii au confiscat detectorul de metale cu tot cu accesorii şi au întocmit dosar penal pentru vânzare sau oferire spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţie. Zilele trecute, un alt tânăr de 23 de ani, din Simeria, a fost prins de poliţişti în timp ce oferea spre vânzare un detector de metale, pentru care nu avea autorizaţie de deţinere. Şi în acest caz, aparatul a fost ridicat de oamenii legii, cercetările fiind efectuate în cadrul unui dosar penal. (N. Bumbac)