Alin Adrian Koracsony, bărbatul din Petroşani judecat pentru viol şi tâlhărie, le cere magistraţilor să-l scoată din celulă pe durata procesului. Acesta a încercat în mai multe rânduri să-i convingă pe judecători să-l elibereze din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva şi să-l plaseze în arest la domiciliu ori chiar control judiciar, însă încercările sale au fost sortite eşecului.
Individul este acuzat de tâlhărie calificată infracţiune comisă în mod repetat, susţin procurorii, dar şi de viol asupra unei minore care se prostitua pe raza municipiului Petroşani. Violatorul a fost prins la circa o lună de zile de la comiterea faptei, pe baza descrierilor date de victime şi corelate cu probele ADN. Acesta a vrut să o violeze şi pe mama tinerei, însă nu a reuşit şi s-a mulţumit doar să o tâlhărească. Koracsony a mai fost condamnat pentru violarea unei minore şi a scăpat din penitenciar anul trecut după ce a executat aproape 10 ani de pedeapsă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…