Violatorul din Hunedoara, 15 ani de închisoare
Anamaria Nedelcoff
Florin Puşcaşu, bărbatul de 44 de ani care şi-a violat fiica în vârstă de 17 ani în luna ianuarie a acestui an, a fost condamnat, ieri, de magistraţii Tribunalului Hunedoara la 15 ani de închisoare.
„Instanţa l-a condamnat la o pedeapsă de 15 ani de închisoare şi opt ani de interzicere a anumitor drepturi civile. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 19 ianuarie, până în 14 martie. S-a menţinut măsura arestării preventive, iar instanţa a dispus prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara se poate declara apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile civile şi de la comunicare pentru inculpat“, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Fiica lui Florin Puşcaşu l-a reclamat pe tatăl violator în dimineaţa zilei de 18 ianuarie. Ea şi-a acuzat tatăl că a violat-o de mai multe ori de-a lungul anilor, încă de la vârsta de opt-nouă ani. Fata locuia singură cu el, întrucât mama ei se afla de mai mulţi ani la muncă în Italia.