Actualitate

Violatorul domiciliului fostului prefect, condamnat definitiv

Adriana Năstase

Fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a avut câştig de cauză în procesul cu Tiron Toader, bărbatul acuzat că i-a violat domiciliul. Magistraţii de la Curtea de Apel Alba au respins apelul lui Toader, sentinţa fiind definitivă.
„Tema“ acestui dosar a fost următoarea: Tiron Toader a fost acuzat că în urmă cu patru ani, aflat în stare de ebrietate, a intrat în curtea locuinţei familiei fostului prefect Aurelian Serafinceanu, din municipiul Petroşani. Bărbatul a strigat în gura mare că terenul pe care se află casa lui Serafinceanu este al lui şi că nu va pleca din curte până nu i se va plăti contravaloarea acestuia. În caz contrar, îi va omorî pe toţi. Cum era şi normal, omul a fost trimis în judecată sub acuzaţia de violare de domiciliu. Judecătoria din Petroşani l-a condamnat la şapte luni de închisoare, condamnare la care s-a adăugat şi o pedeapsă de 320 de zile amendă, primită într-un alt dosar. În acest al doilea dosar, bărbatul a fost pedepsit tot pentru violare de domiciliu, victimă fiind fiul fostului prefect.
Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de Tiron Toader împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Petroşani şi, în acelaşi timp, a admis apelul formulat de Serafinceanu prin care îl obligă pe Toader la plata cheltuielilor judiciare către acesta în sumă de 1.500 lei, decizia fiind definitivă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construieşte la Hunedoara

O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…

24 de ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…

24 de ore ago

Bulina neagră

Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Schimbare de șefie în capitala regiunii cu lăm­pașe, unde mai mulți șefi cu epoleți au…

24 de ore ago

Proxeneți aruncați după gratii

Cei trei proxeneți, doi bărbați și o femeie, au sechestrat trei tinere și le-au obligat…

24 de ore ago

Atenție, ni se pregătește o nouă pandemie. Tot făcută în laboratoare

Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit…

24 de ore ago